Fiscul va scuti 2 ani de la plata impozitelor firmele care au de luat bani de la UE

Fiscul va scuti 2 ani de la plata impozitelor firmele care au de luat bani de la UE

Firmele care au de încasat bani din fonduri europene în baza contractelor de finanţare semnate cu autorităţile ar putea beneficia de o amânare din partea Fiscului la plata impozitelor şi taxelor, de maxim doi ani, în limita sumelor pe care le au de primit.  

Contribuabilii care au de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene în baza contractelor de finanţare încheiate cu acestea pot solicita amânarea la plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) sau transmise Fiscului pentru recuperare, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.

Documentul are în vedere deblocarea activităţii contribuabililor care au de recuperat bani din fonduri europene, întrucât aceştia au pe de o parte de achitat impozite, taxe şi contribuţii, iar pe de altă parte trebuie să încaseze bani pentru care au depus cereri de rambursare, aflându-se astfel în impas financiar.

Amânarea la plată a obligaţiilor fiscale se va face în limita sumei pe care firmele o au de încasat din fonduri europene şi în ordinea vechimii datoriilor la ANAF.

Această facilitate nu va fi acordată companiilor aflate în procedură de insolvenţă sau de executare silită, prin poprirea sumelor de încasat de la autorităţile competente, şi nici celor care au în derulare o eşalonare la plată a datoriilor.

Pentru amânarea la plată, firmele trebuie să depună la ANAF o cerere de acordare a acestei facilităţi, însoţită de documentul în original emis de autoritatea competentă din care să reiasă totalul sumei exigibile care trebuie rambursată firmei în cauză, actul fiind valabil 20 de zile de la emitere.

Autoritatea competentă trebuie să elibereze acest document în cinci zile de la solicitare. Firma poate anexa la cererea de eliberare o notificare prin care renunţă la dreptul de a percepe sau încasa dobânzi, penalităţi sau accesorii aferente creanţelor de încasat de la autoritatea competentă în cauză.

Firmele care renunţă la aceste dobânzi nu vor mai fi obligate să plătească dobânzi, penalităţi de întârziere şi alte sume aferente obligaţiilor fiscale principale amânate la plată, nici dobânzi pentru perioada de amânare a plăţilor. În caz contrar, acestea datorează dobânzi pentru fiecare zi a perioadei de amânare la plată, începând cu data emiterii deciziei şi până la data stingerii datoriilor.

Contribuabilul poate depune una sau mai multe cereri de amânare la plată, de câte ori are nevoie, cu condiţia să se încadreze în limita sumei pe care o are de primit înapoi din fonduri europene.

Fiscul va soluţiona cererea de amânare la plată în termen de 15 zile de la data depunerii acesteia, prin decizie de amânare la plată a obligaţiilor fiscale principale şi accesorii sau decizie de respingere, după caz.

Dacă solicitarea este aprobată, ANAF va pune poprire pe sumele pe care autoritatea competentă le datorează contribuabilului, în limita obligaţiilor fiscale amânate la plată.

Când datoriile se plătesc în totalitate, Fiscul trimite contribuabilului decizia de finalizare a amânării la plată.

După doi ani, amânarea datoriilor la plată încetează, dacă nu sunt achitate în cadrul acestei perioade, caz în care contribuabilul datorează dobânzi, penalităţi de întârziere sau accesorii pe întreaga perioadă de amânare la plată.

 
Sursa: zf.ro

 

Share

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *