Declaraţia de venit pe 2011. Scurt îndrumar

Declaraţia de venit pe 2011. Scurt îndrumar

Dacă vă obţineţi banii din activităţi independente, chirii sau agricultură, aveţi obligaţia să depuneţi Formularul 200. În caz contrar, amenda poate ajunge până la 100 de lei.

Românii care au venituri din contracte de drepturi de autor sau din alte activităţi independente, din chirii şi din activităţi agricole, pentru care venitul se determină în sistem real, trebuie să depună, ca în fiecare an, la Fisc declaraţia de venit.

Alături de categoriile men­ţionate, Formularul 200 mai trebuie depus şi de persoanele care obţin câştiguri din vânzarea de acţiuni şi de valută.

Spre deosebire de anii anteriori, când termenul până la care trebuia depusă declaraţia privind venitul realizat era 15 mai, în acest an este 25 mai, contribuabilii câştigând zece zile.


Cum completaţi Declaraţia 200

Atenţie, dacă banii de anul trecut v-au venit doar din salarii, pensii, premii şi jocuri de noroc, vânzarea de case sau terenuri, nu trebuie să depuneţi Formularul.

Cei care nu depun declaraţia până la data limită, riscă o amendă cuprinsă între 10 şi 100 de lei.

Puteţi găsi formularul la sediul administraţiei financiare
sau îl puteţi descărca de pe site-ul ANAF, www.anaf.ro, Categoria „Asistenţă contribuabi­li/Toate formularele”, cu explicaţii.

În primul rând, scrieţi, citeţ şi cu litere de tipar, datele de identificare, după care bifaţi căsuţa corespunzătoare sursei de venit, la categoria „Date privind veniturile realizate pe surse şi categorii de venit”.

Apoi, bifaţi modalitatea în care se calculează venitul net: în sistem real, pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit, la categoria „Determinarea venitului net”.

Exemplu de calcul

Cum se calculează venitul net? De pildă, în cazul veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală, venitul brut reprezintă suma veniturilor din această categorie din toate sursele. Luaţi datele din documentele eliberate de firmele cu care colaboraţi. La cheltuieli deductibile treceţi valoarea cheltuielilor forfetare, de 40% sau 50% din venit, precum şi valoarea contribuţiilor sociale plătite anul trecut. Apoi calculaţi venitul net ca diferenţă dintre venitul brut şi cheltuielile deductibile.

25 mai 2012

este termenul până la care trebuie depuse declaraţiile privind venitul realizat anul trecut

Trei modalităţi de depunere

Contribuabilii au la dispoziţie trei modalităţi de depunere a Formularului 200 la Fisc. Este vorba, în primul rând, despre depunerea declaraţiei completate în două exemplare la ghişeul administraţiei financiare de care aparţineţi. Apoi, puteţi printa documentul de pe site-ul ANAF şi transmite prin poştă, cu confirmare de primire. Iar cei care au un certificat digital calificat pot depune declaraţia pe internet, utilizând portalul www.e-guvernare.ro, unde se depun declaraţiile în format electronic.

Sursa: EVZ.ro

Share

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *