Superstiții de Sfintele Paști

Superstiții de Sfintele Paști

În Marea Britanie se spune că dacă Paştele cade de Buna Vestire o mare nenorocire se va întâmpla ţării în următorul an „If Our Lord falls in Our Lady’s lap,/ England will meet with a great mishap”.

S-a întâmplat de două ori în istoria modernă. Prima dată în 1910 şi în mai Regele Edward al VII-lea a murit după o scurtă boală. S-a repetat în 1951 şi nu mai târziu decît 11 luni, Regele George al VI-le a încetat subit din viaţă. Sfintele Paşti vor cădea de Buna Vestire, din nou, în 2035.

Se mai spune că în dimineaţa de Înviere Soarele dansează. Liliacul alb este floarea care aduce mult noroc, pentru că seamănă cu trompeta Îngerului Gabriel. În unele părţi ale lumii nu se sparg ouăle la capătul ascuţit pentru că aduce nenoroc. Nu este bine să se lucreze pămîntul în Vinerea Mare pentru că aduce sărăcie şi moarte. La fel, nu se taie unghiile. Dacă se spală rufe în Vinerea Mare ele nu vor fi niciodată curate, iar nenorocul va fi adus în casă, dar, paradoxal, cusăturile făcute nu se vor rupe niciodată.

În toată Săptămîna Patimilor este bine ca copii să nu se urce în copaci. Rugăciunile făcute la ora 15 în Vinerea Mare sunt ascultate şi îndeplinite. Pîinea sau cozonacii făcuţi tot atuncea nu vor creşte. Un ou făcut de o găină albă în Vinerea Mare stinge focul, oricît de mare ar fi. De Înviere este bine să te înnoieşti. Iar dacă nu ai bani, şi cel mai adesea acesta este cazul, cumpără-ţi măcar o bonetă nouă.

Băieţii care pun prima dată pantaloni lungi de Înviere vor fi norocoşi în dragoste şi vor avea o căsătorie fericită. Fetele de măritat pot pune un ou înroşit pe vatră. Trebuie să audă cîinii lătrînd şi vîntul bătînd. Dacă trece o oră şi oul nu pocneşte, gîndurile de măritiş se vor îndeplini. Vîntul care bate în noaptea de Înviere va bate tot anul. Se spune că aşa cum a fost vremea de Florii va fi şi de Paşte, dar se pare că nu se mai ţine cont în condiţiile efectului încălzirii globale.

Primăvara, între Echinocţiu şi Paşte, cine vede primul un şarpe trebuie să-l omoare sau să-l întoarcă din drum pentru ca să-i ia puterea. Dacă reptila taie drumul omului îi ia ea puterea. Cine vede pe nemîncate un animal născut în primăvara aceea, miel, ied, pisoi, căţel, devine necurat şi trebuie să se roage de trei ori la biserică şi să dea de trei ori de pomană. La fel cine aude pe nemîncate cîntul cucului sau al pupezei. Cine vede miel alb este semn foarte bun, dar dacă vede mai întîi miel negru sau jupuit este semn de moarte, sau mare pagubă.

Cine vede primul barza sau rîndunicile în zbor acela va face o călătorie lungă nu mai tîrziu de sfîrşitul acelui an. Cine aude brotăcelul orăcăind, mai ales în Săptămîna Patimilor acela trebuie să se dea de trei ori peste cap, ca să nu fie anul secetos. Cine vede primul cocorii să nu-i numere, că va mai trăi numai atîţia ani cîţi cocori a numărat. Cine vede fluture roşu, va fi sănătos şi roşu la faţă tot anul. Dacă vede fluture alb sau galben este pericol de boală. Cînd se aude primul tunet, mai ales în Săptămîna Mare este bine să se lovească cu o bucată de fier peste frunte, ca tot anul să fie tari şi sănătoşi ca fierul.

După Echinocţiu cine se va scălda în rîu sau baltă, fără a fi mîncat o bucăţică de caş sau brînză nouă, acela va fi bolnăvicios tot anul. În Postul Paştelui nu se aduc în casă flori galbene pentru că nu vor mai oua găinile. Joia Patimilor nu se spală şi nu se coase; seara cînd se citesc cele 12 evanghelii se face cîte un nod la o sfoară de in pentru fiecare Evanghelie şi cine se va încinge cu funia, va săpa de friguri. În Vinerea Paştelui se face cruce cu lumînarea aprinsă pe fiecare perete al casei pentru a fi ferită de boli, foc şi trăsnet.

În ziua de Paşti să nu se săreze ouăle ci să se dea cu muştar. Cine va pune mîna pe sare se va înroşi şi va face tensiune. Tot la masa de Paşti este bine ca mai întîi să se mănînce peşte pentru ca să fiţi vioi ca peştele tot anul următor. Ouăle de Paşti se fac numai roşii, cîte ouă vopsite în alte culori veţi avea în casă, atîtea necazuri veţi avea în anul ce vine.

Sursa: EVZ.ro
Share

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *