Ce s-a discutat la întâlnirea secretă de la Ministerul Economiei la care au participat toţi benzinarii din România

Ce s-a discutat la întâlnirea secretă de la Ministerul Economiei la care au participat toţi benzinarii din România

 

La începutul acestei luni, la solicitarea Ministerului Economiei, la sediul instituţiei s-au adunat, la aceeaşi masă, reprezentanţi ai ministerului de resort, ai Consiliului Concurenţei şi ai principalelor companii de pe piaţa carburanţilor din România, respectiv Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.

Motivul acestei întâlniri, a cărei desfăşurare nu a fost făcută publică, este oarecum necunoscut şi pentru cei care au participat.

„Am fost invitaţi şi am onorat invitaţia. Tema discuţiei, propusă de minister, a fost transparenţa faţă de marele public a modalităţii de calcul a preţului la combustibili. Unele companii au prezentat însă destul de clar formulele de calcul către public, altele nu. S-a vorbit mult, în spiritul românesc, dar la final nu am sesizat să se fi ajuns la vreo concluzie concretă”, a declarat pentru gândul unul dintre participanţii la discuţii.

„Vor mai urma, probabil, astfel de întâlniri. Problema preţurilor la combustibili nu se poate rezolva însă la Economie decât dacă vorbim despre redevenţe, de exemplu. Dacă este vorba despre preţ, atunci trebuie să ne uităm la bursele de mărfuri, deci la cotaţia petrolului, şi la Finanţe, care ar putea, de exemplu, să nu mai perceapă TVA pe suma care include şi acciza, deci să renunţe la ceea ce companiile de pe piaţa de profil consideră a fi o dublă impozitare”, a adăugat sursa citată.

Consiliul Concurenţei nu vrea să comenteze până nu se ajunge la o concluzie

Contactat de gândul, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a confirmat faptul că această întâlnire a avut loc. „Prefer să nu comentez pe marginea acestui subiect până când nu se ajunge la o concluzie”, ne-a precizat el.

Cu câteva zile înainte de această întâlnire, prim vicepreşedintele grupului Lukoil şi Constantin Tampiza, fostul director general al Lukoil România şi actualul reprezentant local al preşedintelui grupului rusesc, au avut o întrevedere cu ministrul Economiei, Lucian Bode, privin posibilitatea introducerii unui anumit algoritm de calculare a preţurilor la carburanţi.

Lukoil a propus un mecanism fix de calculare a preţurilor pentru toate companiile

„Eu am fost, alături de prim vicepreşedintele grupului, la ministru. Prim vicepreşedintele i-a comunicat ministrului că grupul Lukoil este prezent pe multe pieţe din regiune şi că în unele state s-a acceptat, la nivelul întregii pieţe, un anumit mecanism de calcul a preţurilor, în funcţie de anumiţi parametri, fără a afecta concurenţa dintre firme, astfel încât să fie cât mai transparent pentru public”, a declarat Tampiza pentru gândul.

El a explicat că beneficiul principal al unui astfel de mecanism ar fi că s-ar elimina, la nivelul publicului, senzaţia că firmele de profil manipulează aşa cum vor ele preţurile, fără a ţine cont de ceva concret.

La rândul lor, oficialii Rompetrol susţin că la întâlnirea de la începutul acestei luni de la ministerul Economiei nu s-a vorbit nici despre nivelul preţurilor la carburanţi, nici despre eventuala îngheţare a lor, ci despre transparenţă.

Rompetrol: Modul de formare a costurilor este diferit, la fel şi politicile comerciale

„Ministerul era adeptul unor formule, nefiind propusă însă nicio formulă unică asupra căreia să discutăm. Eu mi-am exprimat rezerva că o astfel de formulă ar putea fi funcţională, atâta vreme cât fiecare companie are modelul ei de business. Pe piaţa din România, o companie are activităţi de extracţie, alta de rafinare, alta de comercializare, prin urmare modul de formare a costurilor este diferit, la fel şi politicile comerciale”, a declarat Titov Buzescu, vicepreşedintele retail al Rompetrol Group, într-un răspuns oficial la solicitarea gândul.

El a precizat că în prezent peste 90% din preţul final de la pompă este format din cotaţiile internaţionale ale petrolului pe bursele de mărfuri, de TVA, acciză şi de influenţa cursului de schimb, ceea ce înseamnă că marja efectivă a companiei pe care o reprezintă, de 10%, influenţează prea puţin nivelul final al preţurilor carburanţilor.

La începutul acestui an Consiliul Concurenţei a amendat OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL România şi Lukoil România cu suma totală de circa 205 milioane de euro pentru că aceste companii au decis să retragă de pe piaţă, simultan, un anumit sortiment de carburant.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a anunţat în repetate rânduri că există în derulare şi o investigaţie privind o presupuă înţelegere între companiile de profil privind majorarea neconcurenţială a preţurilor la carburanţi.

Săptămâna aceasta OMV Petrom a dat în judecată ministerul Mediului la Curtea de Arbitraj de la Paris cerând daune de circa 21 de milioane de euro (91,6 milioane de lei la un curs de 4,3 lei/euro). Motivul este că ministerul de resort nu i-a rambursat această sumă, pe care compania a cheltuit-o pentru lucrări de ecologizare, aşa cum este prevăzut în contractul de privatizare, după cum susţine OMV Petrom.

 

 

Sursa: gandul.info
Share

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *