Casă și ieftină și în București? Cam greu

Casă și ieftină și în București? Cam greu

Capitala continuă să fie greu accesibilă pentru cei care îşi doresc o casă la curte la un preţ maxim de 60.000 de euro, în condiţiile în care doar 2% dintre ofertele de case scoase la vânzare se încadrează în acest buget, conform unui studiu al site-ului imobiliare.ro.

Spre comparaţie, în iunie 2009, oferta pe acest segment era de 1%. Pentru cei care sunt dispuşi să se mute în afara oraşului pentru a beneficia de avantajele oferite de o casă la curte, oportunităţile sunt ceva mai multe. Spre exemplu, cu 55.000 de euro poţi achiziţiona o locuinţă cu trei camere în oraşul Pantelimon, arată administratorii site-ului.

Cel mai „bogat” în oferte de case la un preţ de maximum 60.000 de euro este Iaşiul, unde 19% din anunţurile postate pe imobiliare.ro se regăsesc pe acest palier de preţ. Spre comparaţie, în vara lui 2009, 7% din locuinţele individuale scoase la vânzare în acest oraş erau accesibile celor cu un asemenea buget.

Ce case ieftine găsești la Constanța și BrașovPe locul al doilea se situează Constanţa, unde 8% dintre casele scoase la vânzare costă până la 60.000 de euro. Evoluţia este una semnificativă faţă de vara lui 2009, când acest segment deţinea o cotă de doar 2% din totalul ofertelor.

În Braşov, cei care îşi doresc o casă la curte pot alege dintr-un stoc ce reprezintă 5% din totalul ofertei.

Relativ sărace în ceea ce priveşte oferta de case la curte la un buget redus sunt marile oraşe din vestul ţării – Cluj şi Timişoara – fiecare cu o pondere de 3% şi, respectiv, 2% din total. Oferta de locuinţe individuale pe acest palier de preţ a crescut, la fel ca în Bucureşti, cu doar un punct procentual în decurs de trei ani, de la o cotă de 2% şi, respectiv, 1% din total.

Sursa: EVZ.ro
Share

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *