Fermierii tineri au în iunie ultima şansă să ia 40.000 de euro de la UE

Tinerii care vor să ia până la 40.000 de euro de la Uniunea Europeană pentru a deveni fermieri au ultima şansă să îşi depună proiectele până la sfârşitul acestei luni, având în vedere că în intervalul 1-29 iunie vor fi puşi la bătăie toţi banii disponibili pentru astfel de proiecte pentru actualul exerciţiu financiar...

Mai mult

The Economist: Românii par să fi uitat proverbul „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă”

Românii par să fi uitat proverbul „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă” în timpul regimului comunist, iar acum le este greu să acceseze fondurile de la Uniunea Europeană, lucru care implică depunerea unui efort, comentează The Economist, în ediţia electronică. „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n...

Mai mult

Încă 200 mil. euro pentru „Prima Casă” în 2012, programul prin care se dau 90% din creditele ipotecare

Ministerul Finanţelor a propus suplimentarea cu 200 de milioane de euro a plafonului de garanţii disponibil pentru programul „Prima Casă”, care va fi accesat numai de către băncile care au epuizat deja sumele alocate în ultima etapă, şi vor să mai acorde credite tot prin asumarea a 50% din risc. „Pentru anul...

Mai mult

Prima Casă accelerează prin promoţii: BRD vine cu DAE de 4,79%

BRD-Groupe Société Générale derulează până pe 15 iulie o campanie promoţională dedicată creditelor imobiliare acordate în cadrul programului Prima Casă. Primi 1.000 de clienţi care solicită un credit Prima Casă în cadrul promoţiei vor primi gratuit asigurarea locuinţei, în primul an. Oferta BRD include credite în euro,...

Mai mult

Raiffeisen: Băncile din ECE performează bine. Creditarea din România va creşte modest

Sistemul bancar din Europa Centrală şi de Est (ECE) şi-a îmbunătăţit per ansamblu profitatbilitatea în 2011, înregistrând rate bune de creştere, pe fondul unei stabilizări a creditelor neperformante şi nu există semne pentru o criză de creditării, spun analiştii Raiffeisen. În România, chiar dacă sistemul per ansamblu nu a...

Mai mult

Miliardarul Donald Trump, interesat de afaceri hoteliere în România

The Trump Organization este interesată să dezvolte afaceri în România, în special în sectorul hotelier, a precizat Bernd Lembcke, vicepreşedinte executiv în cadrul Organizaţiei Trump, la întâlnirea cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR). “România are mult de oferit”, a precizat Lembcke, conform unui...

Mai mult

Investitorii din turism au cerut fonduri nerambursabile de 285 milioane de euro prin PNDR, depăşind bugetul

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit în perioada 17 aprilie-16 mai peste 2.000 de solicitări pentru finanţarea turismului rural prin PNDR, fondurile nerambursabile cerute, de 285,6 milioane euro, depăşind cu mult bugetul disponibil, de 186,5 milioane euro. Proiectele depuse se referă în special...

Mai mult

Semnificatii istorice pentru ziua de 6 iunie

6 iunie este a 157-a zi a calendarului gregorian și ziua a 158-a în anii bisecți. Evenimente 1513: Trupele italiene a „Ligii Sfinte” înving în Bătălia de la Novara, armata sub conducerea lui Ludovic al XII-lea al Franței 1523: Gustav I al Suediei este ales ca rege 1925: A fost fondată compania americană producătoare de...

Mai mult

Cine sunt marii câştigători şi perdanţi ai anilor de boom şi de criză din imobiliare şi construcţii

Domeniul construcţiilor şi imobiliarelor a ţesut zeci, poate sute, de poveşti în ultimii şapte-opt ani, cu averi câştigate peste noapte şi pierderi la fel de mari provocate de criză şi spargerea bulei. Unii au scos milioane dintr-un tun şi i-au îngropat într-un proiect îngheţat pe termen nedeterminat, dar refuză să-şi asume...

Mai mult

Finantarea IMM-urilor incotro? Alternative la imprumuturile bancare

Lupta pentru sursele de finantare este o problema pentru orice companie din lume, care vrea sa se dezvolte. La noi insa, lipseste capitalul de risc necesar pentru finantarea investitiilor. O intreprindere mica convinge mult mai greu o banca sau un fond de investitii sa-i acorde finantare, decat o firma mare. O companie mare...

Mai mult