Covorul este un element important în decorarea şi amenajarea unei încăperi. Dar ne-am pus oare întrebarea care este istoria covorului. Ştim doar că din Asia au fost aduse primele covoare şi că în poveştile arabe, covorul fermecat era un „mijloc de transport” pentru Aladin sau pentru Şeherezada din 1001 de Nopţi.
În zilele noastre covorul este un obiect cu o funcţionalitate precisă. Are rolul de a încălzi la propriu şi la figurat spaţiul în care este folosit. Este un obiect care finalizează designul interior al unei camere, care oferă tonalitatea dorită şi schimbă complet decorul.
Covoarele au apărut conform cercetătorilor, acum 3500 de ani, fiind confecţionate de către triburile nomade din Persia, dar cel mai vechi covor descoperit până acum este covorul Pazyryk descoperit în Iran şi datează din anul 500 înainte de Hristos.
Covoarele persane se bucură de cea mai bună reputaţie fiind înnodate şi ţesute din materiale de cea mai înaltă calitate (lână, bumbac, mătase) şi cu îmbinări ingenioase de motive şi culori.
În secolul 17 nomazii şi locuitorii satelor făceau în continuare covoare după tradiţii vechi lăsate din generaţie în generaţie. Aceste covoare realizate manual sunt cele mai apreciate şi cele mai valoroase.
Şi în Turcia a început să apară fabricarea covoarelor începând cu secolul 16, după tehnicile şi cu designul persan. Cele existente înainte folosite pentru moschei şi locuinţele nobililor aveau modele statice ce contrastează cu cele persane. Covoarele Anatoliene se disting prin medalionul central cu galben, auriu, albastru pe un fond roşu aprins.
Covoarele chinezeşti sunt cunoscute ca având culori mult mai sobre, cu mai puţin roşu şi cu ornamente chinezeşti. Sunt realizate din noduri asimetrice cu fire dese şi groase. Culorile folosite sunt albastrul şi galbenul, iar ca simboluri amintim dragonul, designul vegetal, simboluri Daoiste şi Budiste. Când s-a început exportul pentru vest, la începutul secolului 20, motivele au devenit mai simple şi erau special gândite pentru o piaţă străină.
În Europa covorul a început să fie folosit de câtre toate păturile sociale abia după secolul 18, iar primele covoare au fost aduse în Spania în secolul 10.
În timpul cruciadelor au apărut în Europa covoarele orientale ce erau folosite doar în casele aristocraţilor pe pereţi sau pe mese, fiind considerate de o valoare mult prea mare pentru a fi aşezate pe jos.
S-a început şi producerea covoarelor aici bineînţeles folosindu-se tehnicile orientale.
Spania a avut legături strânse cu lumea islamică şi au început să fie produse covoare cu design anatolian şi islamic încă din secolul 15. În secolul 16 influenţa renaşcentistă îşi face simţită prezenţa în centrele manufacturiere din Cuena şi Alcatraz. În secolul 19 apare tehnica Alpujarra, o tehnică cu bucle netăiate.
În Franţa stimulul pentru producerea covoarelor cu noduri a venit tot din Est, dar designul covoarelor a fost de inspiraţie franceză.
Jean Fortier şi Pierre Dupont au devenit faimoşi făcând covoare în Ospiciul de la Savonnerie la Chaillot, care a devenit dint-o fabrică de săpun una de covoare la începutul secolului 17. Savonnerie a devenit o marcă distinctivă a covoarelor franţuzeşti ce a cunoscut apogeul sub domnia lui Ludovic al 14 care a făcut o comandă imensă pentru palatul Versailles. Din 1826 s-a unit cu fabrica Gobelins. În Franţa sunt cunoscute tapiseriile Manufacturii Gobelins ca fiind de o importanţă mare în arta decorativă mai cu seamă în secolele 17 şi 18.
În Marea Britanie meşteşugarii care fabricau covoare foloseau cânepa ca urzeală şi bătatură şi fire fine de lână folosind tehnica nodurilor simetrice. Baza era deseori verde, iar tonurile de culoare folosite erau chiar mai numeroase decât cele orientale. Designul este împărţit în două grupe -motive tipic englezeşti întâlnite şi în broderile contemporane cu date şi embleme heraldice şi motive de inspiraşie orientală.
Estul Europei a fost caracterizat de modele cu dungi, sau modele geometrice.
Tehnica nodurilor nu a fost folosită de Americani, dar foarte multe triburi ţeseau covoare încă din primele zile ale istoriei lor. Înainte ca oaia să fie adusă în America, în secolul 16, materialul principal era bumbacul şi alte fibre, cum ar fi părul de câine.
Modelele indiene tradiţionale sunt abstracte, cu multe dungi, zig-zaguri iar culorile folosite sunt negru, alb, galben, albastru şi roşu. Cei mai pricepuţi meşteri de covoare erau oamenii din Pueblo şi Navajo. Covoarele făcute de colonişti erau făcute din împletituri, croşetări şi înfăşurări de fâşii de material şi apoi cusute între ele, sau prinderea unor fâşii cu croşeta de material pe o bază de urzeală. Motivele erau florale, geometrice sau cu animale şi erau foarte colorate. În 1700 s-a început producerea covoarelor automatizată, iar fabricarea manuală a dispărut.
În prezent, cele mai mari centre de confecţionare a covoarelor se găsesc în Caucaz, Asia Mică şi Asia Mijlocie. În Europa, există puncte de confecţionare a covoarelor în ţări ca Polonia, România, Republica Moldova, Bulgaria, Franţa, Germania.
Sursa: www.4interior.ro
Share
Căutare
