La noapte, muzeele își deschid porțile pentru vizitatori

La noapte, muzeele își deschid porțile pentru vizitatori

Aproape 130 de muzee din ţară vor fi dechise în această seară, în cadrul celei de-a opta ediţii a Nopţii Muzeelor, eveniment organizat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RMNR). România se alătură, astfel, altor ţări europene care vor aduce în instituţii culturale cât mai mulţi vizitatori.

Printre cei care participă pentru prima oară la acest eveniment se numără Muzeul Naţional al Pompierilor, găzduit la Foişorul de Foc din Capitală, Muzeul Banatului Montan din Reşiţa şi Muzeul judeţean Olt din Slatina. Cine nu a apucat să vadă încă noua Bibliotecă Naţională, în seara aceasta are oportunitatea.  De asemenea, demersului se alătură Muzeul de Artă Veche Apuseană ”Ing. Dumitru Furnică-Minovici”, Universitatea Spiru Haret, Şcoala Centrală şi Biblioteca Naţională a României (World Press Photo România, în colaborare cu Fundaţia Culturală EIDOS).
Bucureşti-ul respiră cultură

Un număr de 28 de muzee şi instituţii de cultură îşi vor deschide porţile la Bucureşti.  Muzeele care s-au alăturat evenimentului încă de la primele sale ediţii îşi aşteaptă şi în acest an publicul: Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul de Artă ‘Vasile Grigore’ – pictor şi colecţionar, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Geologie, Muzeul Naţional ‘George Enescu’, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Sub genericul ”MNIR 40”, Muzeul Naţional de Istorie a României care celebrează în acest an 40 de ani de existenţă va organiza vizite ghidate gratuite în expoziţiile permanente Tezaur Istoric şi Lapidarium, ca şi în expoziţiile temporare deschise în prezent la sediul muzeului, spectacole de teatru, recitaluri.

Expoziţia ‘Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului’, realizată în paralel în cele trei muzee vecine din Piaţa Victoriei – Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”, Muzeul Naţional de Geologie, va putea fi vizitată cu această ocazie.

Muzeul Satului a adoptat programul ”Dimineaţa muzeului” din motive de protejare a patrimoniului, oferind acces gratuit vizitatorilor matinali (între orele 9,00 – 14,00) şi invitând publicul să se delecteze cu activităţi interesante: târg cu meşteri populari, muzică populară românească, muzică tradiţională a etniilor, expoziţii, muzică jazz, spectacol de dans irlandez în dialog cu căluşarii din România, ateliere demonstrative de olărit şi ţesut cu participare gratuită, bucate alese şi multă voie bună.

La Muzeul Naţional Cotroceni va putea fi vizitată gratuit expoziţia permanentă a instituţiei, organizată în saloanele oficiale ale palatului , iar de la ora 19,30 şi până la 23,00 va fi prezentat programul artistic ”Menestreli la Palat”.

Deplasarea între muzee va fi asigurată cu automobile Mini, disponibile în principalele locuri pentru serviciu de taxi gratuit între muzee, şi de 80 de biciclete din programul naţional de bike-sharing, I’Velo, ca şi cu autobuze Noaptea Muzeelor, oferite de RATB şi Primăria Municipiului Bucureşti, scrie Agerpres.

 

 

 

Sursa: capital.ro
Share

Răspunde

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *