Previous Next

Arhitectura barocă este un stil arhitectural predominant al secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, a derivat din renașterea manieristă și a evoluat ulterior în rococo, având o ultimă „zvâcnire” de orgoliu ca neo-baroc, înainte ca neoclasicismul să îl eclipseze aproape în totalitate. A mai cunoscut o renaștere târzie, la sfârșitul secolului al XIX-lea în Banat, Transilvania și Rusia.

Teatral și exuberant, barocul a exprimat triumful statului și al bisericii, dar și al burgheziei seculare. Formele convexe și concave, iluziile optice, elipse intersectate în planuri care erau de cele mai multe ori extensii ale tipului centralizat, geometrii complicate și relații între volume de tipuri și mărimi diferite, exagerare emfatică, culori îndraznețe și multă retorică arhitecturală și simbolică sunt caracteristicile stilului baroc.

Precursori și caracteristici ale barocului

Ultimele opere din Roma ale lui Michelangelo pot fi considerate precursoare ale arhitecturii baroce, deoarece design-ul Bazilicii Sfântul Petru atinge o unitate colosală, nemaiîntalnită până la acea vreme. Elevul lui, Giacomo della Porta, a continuat lucrarea la Roma, în special la fațada bisericii iezuite Il Gesu, care a condus la cea mai importantă fațadă de biserică a barocului timpuriu, Santa Suzana a lui Carlo Maderno. În secolul al XVII-lea, stilul baroc s-a răspândit în Europa și America Latină, unde a fost promovat de iezuiți.

Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt:

•   înlocuirea navelor lungi și înguste cu formele largi și ocazional circulare, eliptice sau curbilinii;
• folosirea într-un mod impresionant a luminii, fie printr-un contrast puternic dintre lumină și umbră sau efecte de clar-obscur, fie prin utilizarea uniformă a luminii cu ajutorul a multiple deschideri și numeroase ferestre;
• folosirea opulentă a ornamentelor, realizată în special din tencuială de stuc, marmură sau imitație de marmură;
• decorarea cu fresce uriașe a tavanelor, dar și a pereților sau a locurilor „tradițional” lăsate neornamentate;
• punerea în evidență a fațadelor printr-o una sau mai multe proeminențe aranjate simetric sau relativ simetric față de o axă verticală centrală a clădirii;
• utilizarea interiorului în scopul prezentării picturii și sculpturii, în special în barocul târziu, așa numitul „interior carcasă”;
• utilizarea pe scară largă a diferite efecte iluzorii, așa cum sunt trompe l’oeil, respectiv folosirea frecventă a amestecului dintre pictură și arhitectură;
• prezența coifurilor de biserici în formă de bulb de ceapă în varietățile barocului bavarez, ceh, polonez și ucrainean etc.

Stilul Baroc

În artă, Barocul reprezintă o epocă culturală ce şi-a făcut simţită prezenţa în Italia, la Roma la începutul secolului 17. Barocul este un curent întâlnit în sculptură, pictură, literatură, teatru, dans şi muzică. Popularitatea stilului baroc a fost încurajat de Biserica Catolică Romană care a hotărât că arta ar trebui să comunice teme religioase într-un mod direct şi cu o implicare emoţională serioasă. 

Aristocraţia a apreciat stilul dramatic al barocului şi l-a folosit în artă şi arhitectură pentru a-şi exprima puterea şi controlul şi pentru a impresiona prin grandoare. Formele baroce sunt mai bogate şi mai variate, punând accentul pe iluzie şi spectacol.

Baroc în concepţia comună este asimilat cu ornamentele foarte elaborate sau supra-elaborate. Ornamentele sunt întradevăr caracteristica stilului baroc, dar nu şi cea mai importantă. Barocul nu trebuie confundat cu Rococo, termen folosit pentru o extensie mai delicată a barocului, folosită mai mult în Franţa, sudul Germaniei şi Austria secolului 18. Barocul apare în clădirile religioase, pe când Rococo în cele seculare. Există puncte comune între cele două şi putem întâlni chiar şi clădiri construite în stil baroc şi cu interioare Rococo.
Termenul baroc porneşte de la cuvântul spaniol „barrueco” ce se întrebuinţa spre a desemna o perlă imperfectă, asimetrică, faţă de o alta a cărei forma era rotundă şi regulată, fiindcă asimetrice erau şi liniile în stilul Baroc. De aici epitetul a fost întins la arhitectură, apoi la celelalte arte ajungând ca în vorbirea informală sa fie folosit pentru a defini ceva foarte elaborat cu multe detalii.
Barocul în arhitectură a inclus toate elementele clasicismului, cum ar fi coloanele, frontoanele triunghiulare şi arcurile, dar s-a distins de clasicism prin dramatism şi iluzia mişcării realizată prin curbe dominante şi prin influenţarea reciprocă a spaţiilor. Formele din natură apar în sculpturi tridimensionale pe pereţii şi tavanele interiorului. Acestea sunt picate în culori vii şi creează impresia de mişcare prin iluzia optică a spaţiului redefinit.

Tehnicile decorative ale designul baroc folosesc forme mai complexe de geometrie în spaţiu. Formele ovale şi eliptice sunt preferate celor pătrate sau rotunde. Curbele şi aranjamentele complicate oferă percepţia mişcării şi a misterului. Caracteristicile barocului sunt coloanele deformate, liniile curbate, mari şi neregulate, formele cu răsuciri elaborate, ornamentele şi finisajele supradimensionate, materialele scumpe. Auriul este culoarea predominată şi este accentuată de nuanţe puternice precum purpuriul, verdele închis şi roşul intens.

Mobilierul baroc nu diferă foarte mult de cel renascentist, dar cum barocul servea ostentaţia, obiectele de mobilier erau făcute pentru camere de palat. S-au introdus curbele şi formele bombate pentru uşi şi sertare. Picioarele erau strunjite cu forme rotunde sau în formă de toartă în culori variate şi modele ce foloseau încrustaţii cu materiale exotice – fildeş, carapace de ţestoasă, argint, marmură.  Mobilierul este mare şi domină cu forma bombată şi decoraţiunile aurite, în schimb Rococo se deosebeşte prin eleganţă şi delicateţe. Decoraţiunile în formă de S sunt cele mai folosite, iar tablourile şi oglinzile au rame impunătoare sculptate, care de multe ori „înghit” ceea ce înrămează.

Suporturile de lumânări, sfeşnicele şi candelabrele sunt de asemenea impunăoare. Apar obiectele tapiţate cu ţesături bogate în culori şi pattern-uri. Se foloseşte baldachinul iar perdelele apar doar pentru a păstra intimitatea patului şi nu pentru ferestre, până în secolul 18.  Se folosesc culorile atât în tesături cât şi în celelalte materiale, cum ar fi policromia în marmură şi în lemn ce formează modele grandioase pe mobilier, pereţi şi pardoseli.
Pardoseala este din parchet lăcuit sau marmură, ce formează modele bogate prin folosirea bucăţilor cu diverse forme geometrice în culori diferite.

Părinţii arhitecturii baroce au fost doi arhitecţi din Roma, Gianlorenzo Bernini şi Francesco Borromini, iar ca lucrări importante ce reprezintă stilul baroc amintim Extazul Sfintei Tereza a lui Bernini aflată în biserica Santa Maria della Vittoria din Roma.
Pentru realizarea acestui grup statuar Bernini foloseşte toate mijloacele plastice pentru a ajunge la o artă totală: policromia marmurei, amestecul de materiale preţioase, savantul joc al luminii, contrastul liniilor drepte, curbe şi contracurbe, asocierea de frontoare, balastrude, coloane şi pilastri, basoreliefuri şi statui, efectele de perspectivă ce permit unghiuri de vedere insolite.

În Franţa, Palatul Versailles reprezintă una din cele mai reuşite reprezentări ale stilului baroc,totodată caracterizând personalitatea monarhilor francezi, iubitori de lux şi de Arte în general, dar şi sensibilitatea, ambiţia, înclinaţiile şi imaginaţia pictorilor şi sculptorilor care au demonstrat faptul că arta are o strânsă legătură cu Divinitatea, cu religia, lucru arătat de caracteristicile şi de ceea a vrut  creştinătatea să realizeze prin acest stil.
Decoraţia interioară reflectă grandoarea regală. Jocul oglinzilor multiplică strălucirea şi bogăţia materialelor : marmură, aur, bronz şi argint. Opulenţa şi coeziunea celui mai mic detaliu cu ansamblul caracterizează această “artă regală”. Palatul Versailles este opera lui Jules Hardouin Mansard care a terminat un plan început de Le Vau. Amândoi s-au servit de elemente clasice amestecate cu ornamente ale barocului, dispuse însă cu ceva mai multă măsură şi gust de cum se petreceau lucrurile în barocul italian. Uşile sunt sculptate sau pictate, clanţele, zăvoarele , tot ce este de metal este lucrat în bronz auriu şi cizelat. Este cel mai strălucit exemplu în domeniul decoraţiunilor  interioare. 

În Baroc sculptura şi pictura devin auxiliarele arhitecturii. Arhitecţii decid de cele mai multe ori despre locul şi forma  pe care decoraţiile, plastice sau în culori le vor ocupa în faţada sau în interiorul unei clădiri.
Era baroca a fost mult timp văzută ca o fază decadentă a renaştentismului, dar mai târziu i s-a atribuit rolul de legătură între clasicism şi spiritul aventuros al lucrărilor recente. 
Elemente din stilul baroc împrumutăm şi astăzi în decoraţiunile interioare, dar peste ani ne vom da seama că vom forma un stil aparte, care combină elemente ale unui baroc clasic şi grandios, cu extravaganţa materialelor preţioase, cu  minimalismul modern şi cu tehnologia de ultimă generaţie.

 Surse : http://www.casamea.ro ;  http://ro.wikipedia.org; http://www.4interior.ro/