ROBOŢII care vor salva economia unei PUTERI GLOBALE

ROBOŢII care vor salva economia unei PUTERI GLOBALE

Peste jumătate din japoneze renunţă la serviciu după ce dau naştere primului copil. Mai mult decât dublu faţă de rata din SUA şi este o problemă majoră pentru economia Japoniei.

Dacă s-ar întoarce în câmpul muncii mai multe femei, venitul pe familie din Japonia ar primi un avânt imens, spune Kathy Matsui, strategul şef pe Japonia al Goldman Sachs. „Creşterea nivelului veniturilor va conduce la sprijinirea consumului. Consumul va creşte profiturile, profiturile vor ridica nivelul salariilor şi toate acestea se vor transforma într-un cerc virtuos“, spune aceasta.

Mamele îşi părăsesc locul de muncă pentru că nu are cine să aibă grijă de copiii lor; este aproape imposibil să găseşti o bonă în Japonia. Keiko Shima a avut nevoie de doi ani până să găsească o creşă pentru fiul ei. Între timp, a fost nevoită să demisioneze din funcţia pe care o deţinea la o firmă de relaţii publice, pentru care a lucrat aproape zece ani. „Nu credeam vreodată că voi ajunge casnică“, spune ea.În alte ţări, imigranţii sunt cei care acoperă nevoia de bone, dar în Japonia sunt foarte puţini muncitori din afara ţării. Pe de altă parte, accesul la centrele de creşă este foarte dificil. Pentru a încuraja mai multe femei aflate în situaţia lui Keiko Shima să se întoarcă la muncă, primul ministru japonez Shinzo Abe a promis crearea a 400.000 de creşte până în 2017.

Matsui menţionează faptul că oficialii guvernamentali i-au spus că „la un moment dat, roboţii vor putea să preia şi să îşi asume multe dintre sarcinile pe care femeile trebuie să le îndeplinească în prezent“.

Pentru un moment însă, mamele muncitoare trebuie să se confrunte cu lipsa creşelor, cu numărul mic de bone şi aproape niciun ajutor din partea soţilor lor. Majoritatea japonezilor nu sunt alături de soţii la naştere şi nu se aşteaptă nimeni ca bărbatul să gătească sau să facă curat.

SURSA: NPR

 


Share

 

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *