Stăpânii litoralului au uitat să investească

Stăpânii litoralului au uitat să investească

Fie că au investit în proiecte de la zero, fie că au preluat unitățile construite în urmă cu zeci de ani, doar cinci oameni de afaceri și o instituție financiară controlează 12% din locurile de cazare de pe litoralul românesc

 

Poate o mână de investitori să schimbe fața litoralului românesc? O întrebare pe care, probabil, și-au pus-o, pe rând, Mohammad Murad, Nicolae Bucovală, frații Micula, Joseph Goschy sau cei care administrează activele SIF Transilvania, când au decis să cumpere sau să ridice hoteluri la malul mării, devenind, în timp, cei mai mari proprietari de unități de cazare de pe litoralul românesc. Unii dintre ei au uitat însă să mai facă şi investiţii. Aşa s-a ajuns că, lângă hotelurile refăcute sau nou-construite, au rămas multe fără nicio îmbunătățire, și primesc turiștii pe tarife umflate doar datorită amplasamentului. Veniturile din două-trei luni de funcționare îi propulsează însă direct în următorul sezon estival și în grupul celor mai mari proprietari de locuri de cazare.

Turistul român este atipic: vine în weekend și cheltuie în două zile cât pentru un city break la Saint Tropez. Un motiv suficient pentru hotelierii de bună-credință să se extindă și la fel de bun pentru ceilalți să uite de investiții. Rezultatele? Aparent bune – companiile sunt pe profit, însă lipsa infrastructurii stațiunilor și a hotelurilor (de multe ori plajele sau restaurantele hotelurilor se află în administrarea unui alt proprietar, din cauza felului în care s-au privatizat unitățile de cazare după revoluție) fac ca investitorii să fie precauți.

„Probabil, în viitor, va fi o mână de oameni de afaceri care va face turism pe litoralul românesc. Noi (investitorii n.red) vrem să investim, dar e nevoie și de autorități să se implice, să analizeze activele, pentru că nu mai avem ce să le răspundem turiștilor când ne întreabă de ce nu avem piscine sau plaje proprii“, spune Nicolae Bucovală, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri de pe litoral. De-a lungul anilor, a investit între 30 și 35 de milioane de euro în cele cinci hoteluri de trei și patru stele pe care le deține, iar în prezent este în plin proces de achiziție a unei alte unități ce urmează a înghiți 1,5 milioane de euro pentru renovare. „Am dat patru milioane de euro pe complexul hotelier Steaua de Mare din Eforie-Nord și voi investi până la 15 milioane de euro pentru a reuși să-l modernizez. Acum îmi pare rău, pentru că autoritățile nu se implică în turismul pe litoral“, completează Bucovală. În ciuda nemulțumirilor, hotelurile omului de afaceri sunt pline, iar investițiile sale vor continua.

Cu siguranță, vor continua și cele ale lui Mohammad Murad, care tocmai a finalizat o investiție de cinci milioane de euro într-un hotel de patru stele și în stațiunea Năvodari (Phoenicia Luxury). Surprinzător, omul de afaceri – care mai deține unități în  stațiunile Mamaia, Neptun și Jupiter, a reușit să reînvie Năvodari ca destinaţie de vacanţă și să câștige o parte din turiștii care, de obicei, optează pentru Bulgaria și Turcia. Explicația este, totuși, simplă. A construit unități pentru familiile cu copii și a introdus ofertele all inclusive. Murad este unul dintre puținii investitori de pe litoral care au ridicat de la zero hoteluri și, mai ales, au optat pentru unități cu sute de camere.

Unul s-a vândut, altele mai așteaptă

 

Cel mai mare proprietar de pe litoralul românesc este compania THR Marea Neagră, deținută de SIF Transilvania: 30 de hoteluri și aproximativ 4.000 de camere în funcțiune. Însă nu se poate spune că este și cel mai mare investitor, pentru că multe unități din portofoliul fondului de investiții își așteaptă cumpărătorii.

„În fiecare an vindem câte ceva“, spune Linica Stan, director general al THR Marea Neagră. Ultimul hotel s-a vândut zilele acestea pentru aproximativ un milion de euro. Este vorba de Pajura, din Venus. „Cocor, Neptun, plus alte vile sunt de vânzare. Pajura a fost preluat de cineva cu hoteluri pe litoral și care are și alte experiențe în turism“, completează managerul.
Între timp, investițiile anuale ale companiei sunt direcționate doar către hotelurile cu potențial. Spre exemplu, anul acesta, trei milioane de euro au fost cheltuite, printre altele, pentru modernizarea hotelurilor Prahova și Lidia din Venus.

„Avem în proiect construcția bazei de tratament a complexului Brad-Bran-Bega“, menționează Linica Stan, director general al THR Marea Neagră, subliniind că firma în fruntea căreia se află este partener oficial al turoperatorului Thomas Cook, iar 5% dintre turiștii care se cazează în hotelurile SIF Transilvania sunt străini. „Avem o creștere de 15%-17% a clienţilor străini. Ne așteptăm la mai mulți în 2014, când Thomas Cook va introduce chartere către România. Am încheiat deja contractele cu turoperatorul“, completează managerul. Nu menționează însă la ce unități vor fi cazați străinii, în condițiile în care portofoliul THR este format din hoteluri de la o stea până la patru stele.
Un portofoliu la fel de variat la capitolul clasificare are și Josef Goschy, care deține șapte hoteluri pe litoral, însumând peste 1.200 de camere. Potrivit informațiilor Unita Turism – compania prin care sunt admnistrate hotelurile lui Goschy – hotelul Panoramic din Olimp se află în proces de modernizare, însă este în aceeași situație ca în urmă cu doi ani.

În topul proprietarilor de hoteluri de pe litoraul românesc se află și frații Micula, ale căror unități s-au degradat mult din cauza lipsei investițiilor, dar și verii Niculae și Ioan Dușu, care dețin zece hoteluri.

135.000 de locuri de cazare sunt disponibile pe litoralul românesc. Peste 10% dintre acestea se află în portofoliul a cinci investitori.

 

 

 

 

 

 


Share
 

 

 

 

 

 

 

Sursa: capital.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *