Nu aurul e valoros la Roșia Montană, ci metalele rare iau mințile canadienilor
Posted by Fastimo on sept. 17, 2013 in Uncategorized | 0 comments
Zăcămintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt sunt adevărata miză a afacerii Roșia Montană, pe care canadienii o vor cu orice preț.
Nu aurul și argintul de la Roșia Montană sunt cele mai valoroase zăcăminte. Canadienii au aflat că în munții din Apuseni, adevăratele “comori economice” fiind metalele rare: Zăcămintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu şi wolfram.
Lucru confirmat de geologul Aurel Sântimbrean, care a fost peste 20 de ani, până în 1987, şef la exploatarea minieră de stat de la Roşia Montană.
Aurel Sântimbrean susţine că prin exploatarea acestor metale rare, nemenţionate în proiectul de lege adoptat de Guvern, Gold Corporation devine multimiliardară în doi-trei ani, în timp ce statul român nu primește nimic.
Așa se explică insistența canadienilor de mai bine de 17 ani de zile și campaniile publicitare agresive pentru proiectul de la Roșia Montană.
Și asta nu e tot. Specialiștii au mai găsit un element chimic numit telur, un metal rar, sau un semimetal, folosit în tehnologia de vârf, de la bombe atomice la celule fotovoltaice care alimentează navele spaţiale. A fost descoperit cu 250 de ani în urmă în… Apuseni. Este preţuit mai mult decât aurul, iar ca zăcământ, România este pe locul doi în lume.
Fizicianul Robert Jaffe, de la Massachusetts Institute of Technology, citat de publicaţia New Scientist, a spus: Telurul ar trebuie să fie privit ca fiind mai preţios decât aurul.
În România, prof. dr. geolog Gheorghe Popescu a studiat timp de doi ani acest metal rar, de fapt un semimetal, şi a ajuns la concluzia că, măcar din acest punct de vedere, suntem foarte bogaţi.
“Ca rezerve în lume, putem spune că suntem un pol al telurului. Celălalt este în China. Diferenţa este că ei au zăcământul la sute de metri sub pământ şi trebuie scos, pe când noi îl avem la suprafaţă, în toate zonele în care s-a extras aur, inclusiv Roşia Montană. De ce? Zăcămintele de telur le însoţesc pe cele de aur şi de argint. Toate minele care au scos aur, la separare au aruncat telurul în halde, pentru că nu prezenta interes tehnologic la acea vreme, era un rebut. Acum este la îndemână pentru exploatare, e la suprafaţă, nu trebuie să săpăm după el. Am depus studiul meu la Agenţia Naţională pentru Resurse Naturale în ideea de a demara exploatarea. Mi s-a spus că nu se poate deocamdată. Procesul de separare în cazul telurului este hidrometalurgic, prin electroliză”, a spus profesor dr. Gheorghe Popescu.
Sântimbrean consideră şi că exploatarea pe bază de cianuri nu înseamnă relansarea mineritului, iar vechea meserie de miner nu se va mai practica.
”Minerii cred că vor practica vechea lor meserie de până în 1990. Este absolut fals. Firma străină va veni cu personalul şi utilajele sale, cu tehnologii diferite de vechile practici miniere. Străinii vor fi bine plătiţi, iar românii vor fi modeştii oameni de serviciu ai companiei”, a spus Aurel Sântimbrean.
Un lucru este cert, Dumnezeu ne-a dat multe bogății de neprețuit, însă mai puțin conducători. care, din prostie, frică, neștiință, corupție și trădare de țară, vând tot pe nimic, străinilor.
Sursa: exclusivnews.ro