Ce persoane poti sa angajezi pentru a beneficia de bani nerambursabili de la stat

Ce persoane poti sa angajezi pentru a beneficia de bani nerambursabili de la stat

In prezent angajatorii care incadreaza in munca anumite categorii de persoane pot beneficia de stimulente financiare de la stat, calculate in functie de indicatorul social de referinta (ISR), care anul acesta are valoarea de 500 de lei. Dispozitiile in domeniu urmeaza a fi modificate din 22 octombrie, astfel incat conditiile de acordare si tipurile de facilitati acordate vor suferi schimbari incepand cu aceasta data. Iata, in aceste conditii, ce salariati ar trebui sa angajeze o firma ca sa primeasca bani de la stat.

1) Absolventi

Facilitati: Cei care incadreaza in munca absolventi ai unor institutii de invatamant primesc lunar, pe o perioada de 12 luni, o subventie ce difera in functie de studiile salariatilor. Astfel, pentru fiecare absolvent incadrat, angajatorii primesc:

  • o suma egala cu valoarea ISR pentru absolventii ciclului inferior al liceului sau ai scolilor de arte si meserii;
  • o suma egala cu de 1,2 ori valoarea ISR pentru absolventii de invatamant secundar superior sau invatamant postliceal;
  • o suma egala cu de 1,5 ori valoarea ISR pentru absolventii de invatamant superior.

In cazul in care absolventul este persoana cu handicap, subventia se acorda timp de 18 luni. Totodata, subventia nu se acorda pe perioadele in care raporturile de munca sunt suspendate.

Atentie! In prezent, acesti angajatori beneficiaza si de scutirea de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj aferenta absolventilor incadrati in munca. Noile dispozitii, aplicabile din 22 octombrie, stabilesc ca angajatorii nu vor mai beneficia de aceasta facilitate.

Obligatii: Angajatorii trebuie sa angajeze absolventii pe perioada nedeterminata si sa mentina raporturile de munca cu acestia cel putin 18 luni (regulile actuale prevad o perioada de cel putin 3 ani, n.red.). In cazul in care raporturile de munca inceteaza mai devreme de 18 luni (din motive neimputabile angajatilor) angajatorii vor restitui subventiile primite pentru fiecare absolvent, plus dobanda de referinta a BNR.

2) Someri peste 45 de ani

Facilitati: Cei care angajeaza someri in varsta de peste 45 de ani vor primi lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare persoana angajata, o suma egala cu valoarea ISR.

Atentie! In momentul de fata, acesti angajatori beneficiaza si de o scutire, timp de un an, de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj aferenta persoanelor incadrate din aceaste categorie. Din 22 octombrie, insa, aceasta facilitate va fi eliminata.

Obligatii: Angajatorii trebuie sa angajeze somerii pe perioada nedeterminata si sa mentina raporturile de munca cu acestia cel putin 18 luni (regulile actuale prevad o perioada de 2 ani, n.red.). In cazul in care raporturile de munca inceteaza mai devreme de 18 luni, angajatorii vor restitui suventia primita, plus dobanda de referinta a BNR.

3) Someri parinti, unici sustinatori ai familiilor monoparentale

Facilitati: Ca si in cazul celor care angajeaza someri peste 45 de ani, si angajatorii care incadreaza in munca someri parinti, unici sustinatori ai familiilor monoparentale, beneficiaza, lunar, de o suma egala cu valoarea ISR. Suma se va acorda de stat timp de 12 luni.

Atentie! Nici acesti angajatori nu vor mai beneficia, din 22 octombrie, de scutire de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj.

Obligatii: Angajatorii trebuie sa angajeze somerii pe perioada nedeterminata si sa mentina raporturile de munca cu acestia cel putin 18 luni (regulile actuale prevad o perioada de 2 ani, n.red.). In cazul in care raporturile de munca inceteaza mai devreme de 18 luni, angajatorii vor restitui suventia primita, plus dobanda de referinta a BNR.

3) Someri parinti, unici sustinatori ai familiilor monoparentale

Facilitati: Ca si in cazul celor care angajeaza someri peste 45 de ani, si angajatorii care incadreaza in munca someri parinti, unici sustinatori ai familiilor monoparentale, beneficiaza, lunar, de o suma egala cu valoarea ISR. Suma se va acorda de stat timp de 12 luni.

Atentie! Nici acesti angajatori nu vor mai beneficia, din 22 octombrie, de scutire de la plata contributiei datorate la bugetul asigurarilor pentru somaj.

Obligatii: Angajatorii trebuie sa angajeze somerii pe perioada nedeterminata si sa mentina raporturile de munca cu acestia cel putin 18 luni (regulile actuale prevad o perioada de 2 ani, n.red.). In cazul in care raporturile de munca inceteaza mai devreme de 18 luni, angajatorii vor restitui suventia primita, plus dobanda de referinta a BNR.

5) Persoane cu handicap

Facilitati: Cei care incadreaza in munca persoane cu handicap vor primi lunar, pe o perioada de 12 luni, pentru fiecare astfel de angajat, o suma egala cu valoarea ISR.

De aceasta facilitate beneficiara atat angajatorii care, in raport cu numarul de angajati, si-au indeplinit obligatia, potrivit legii, de a incadra in munca persoane cu handicap, precum si cei care nu au aceasta obligatie legala.

Obligatii: Angajatorii trebuie sa angajeze somerii pe perioada nedeterminata si sa mentina raporturile de munca cu acestia cel putin 18 luni (in prezent, perioada este de 2 ani, n.red.). In cazul in care raporturile de munca inceteaza mai devreme de 18 luni, angajatorii vor restitui suventia primita, plus dobanda de referinta a BNR.

6) Tineri cu risc de marginalizare sociala

O noua categorie de someri: Dispozitiile aplicabile din 22 octombrie introduc notiunea de tanar cu risc de marginalizare sociala, ce se defineste dupa cum urmeaza:

Tanar cu risc de marginalizare sociala – persoana cu varsta cuprinsa intre 16-26 de ani, care se inregistreaza la agentia pentru ocuparea fortei de munca in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau, dupa caz, resedinta si se incadreaza in una dintre urmatoarele categorii:

  • se afla in sistemul de protectie a copilului sau provine din acest sistem;
  • are dizabilitati;
  • nu are familie sau a carui familie nu ii poate asigura intretinerea;
  • are copii in intretinere;
  • a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;
  • este victima traficului de persoane.

Ca si in cazul celorlalti someri, tanarul cu risc de marginalizare sociala trebuie sa fie in cautarea unui loc de munca, sa fie apt , din punct de vedere fizic si psihic, pentru prestarea unei munci si sa fie disponibil sa inceapa lucrul in perioada imediat urmatoare, daca s-ar gasi un loc de munca.

Facilitati: Angajatorii, denumiti si angajatori de insertie, vor beneficia, lunar, pentru fiecare tanar cu risc de marginalizare sociala incadrat in munca, de o suma egala cu salariul de baza stabilit la data angajarii tinerilor (dar nu mai mult de doua ori valoarea indicatorului social de referinta), pana la expirarea duratei contractului de solidaritate.

Pe de alta parte, daca la data expirarii contractului de solidaritate, angajatorul mentine raportul de munca cu tanarul, atunci va beneficia de o alta facilitate din partea statului. Concret, angajatorul va primi lunar, din bugetul asigurarilor pentru somaj, o suma in cuantum de 50% din indemnizatia de somaj pe care tanarul ar fi primit-o daca raporturile de munca ar fi incetat la acea data. Suma se acorda angajatorului pe perioada mentinerii raporturilor de munca, dar nu mai mult de 2 ani.

Contractul de solidaritate se incheie intre agentia pentru ocuparea fortei de munca teritoriala si tanar pe o durata de pana la 3 ani, dar nu mai putin de un an, in conditiile in care, la data incheierii contractului de solidaritate, tanarul nu a implinit varsta de 26 de ani.

Obligatii: Facilitatea se acorda doar daca angajatorii indeplinesc anumite conditii:

  • incadrarea in munca se realizeaza in baza unui contract individual de munca pe perioada determinata, pana la expirarea duratei contractului de solidaritate sau a unui contract individual de munca pe perioada nedeterminata;
  • locul de munca pe care este incadrat tanarul este un loc de munca vacant, care a fost comunicat agentiei pentru ocuparea fortei de munca teritoriale;
  • sunt indeplinite si alte conditii prevazute de legislatia in vigoare pentru acordarea acestei sume.

De asemenea, in cazul in care angajatorii inceteaza raporturile de munca ale tinerilor inainte de expirarea contractului de solidaritate, acestia vor fi obligati sa restituie, in totalitate, subventiile pentru fiecare tanar pentru care a incetat raportul de munca, plus dobanzile.

7) Ce trebuie sa stii despre noile reglementari

Legea nr. 250/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca si pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 457, din 24 iulie 2013 si urmeaza sa intre in vigoare in 22 octombrie.

Actul normativ aduce o serie de modificari legislatiei in domeniu, una dintre principalele masuri fiind stimularea incadrarii pe piata muncii a tinerilor fara familie sau a celor cu diverse dizabilitati (vezi introducerea noii categorii de someri, tineri cu risc de marginalizare sociala, n.red.)

De asemenea, sunt operate o serie de modificari la nivelul sistemului asigurarilor de somaj.

Astfel, conform noilor prevederi, in sistemul asigurarilor pentru somaj se pot asigura de-acum si persoanele fizice autorizate, intreprinzatorii persoane fizice, titularii intreprinderilor individuale, precum si membrii intreprinderilor familiale. Pana acum, legislatia nu era foarte clara, stabilind doar ca se pot asigura „persoanele autorizate sa desfasoare activitati independente”.

Si in ceea ce priveste obligatiile angajatorilor, noul act normativ aduce schimbari. Astfel, daca, in prezent, angajatorii trebuie sa comunice lunar numarul somerilor mediati si incadrati in munca, din 22 octombrie ei vor fi obligati sa comunice ocuparea locurilor de munca vacante in termen de o zi de la data ocuparii acestora.

Legea mentionata stabileste, totodata, ca nu vor beneficia de indemnizatie de somaj absolventii licentiati ai facultatilor de medicina, medicina dentara si farmacie care, la data solicitarii dreptului, au promovat concursul national de rezidentiat pe locuri sau pe posturi.

Totodata, au fost introduse noi cazuri in care inceteaza plata indemnizatiei de somaj. Astfel, beneficiarii nu vor mai primi somaj in urmatoarele situatii:

  • la data de la care isi incepe desfasurarea activitatii in functii elective sau la data la care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative ori judecatoresti, pe durata mandatului;
  • la data angajarii, conform legii, pe baza de contract, in situatia soldatilor si gradatilor voluntari;
  • la data promovarii concursului national de rezidentiat pe locuri sau pe posturi, in conditiile legii;
  • de la data la care desfasoara o activitate pentru o perioada mai mare de 12 luni, in baza unui raport juridic in considerarea caruia se realizeaza venituri din drepturi de autor si drepturi conexe.

Share

Sursa: Avocatnet.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *