Cum salvăm micile afaceri care duc în spate economia ţării
Posted by Fastimo on sept. 23, 2013 in Uncategorized | 0 comments
Controale abuzive, legi stupide, bănci reticente, stat rău-platnic. Sunt doar câteva dintre problemele motorului economiei: IMM-urile. Capital continuă să susţină sutele de mii de „supravieţuitori“ ai crizei
Peste două sute de întreprinderi mici şi mijlocii mor zilnic în România, în timp ce alte aproape 70 îşi declară insolvenţa intrând, în 95% din cazuri, pe calea falimentului. Şi totuşi, există viaţă în sectorul cu ponderea cea mai importantă în economia ţării, pentru că două treimi din PIB-ul României se formează în „laboratoarele“ IMM, iar 67% din forţa de muncă se află tot acolo. Altfel spus, dacă IMM-urile mor, moare şi România.
Tocmai de aceea, Capital demarează campania „IMM-ist în România“ şi încearcă să identifice problemele cu care se confruntă micile întreprinderi, dar şi posibile soluţii.
Evoluând până acum într-un con de umbră faţă de marile corporaţii, care se bucură de o atenţie mult mai mare din partea mass-media şi a autorităţilor, micii întreprinzători devin punct central al abordării editoriale pentru articolele din revista Capital. Problemele lor concrete şi posibile soluţii la acestea – fie că este vorba de dificultăţi fiscale şi contabile, greutăţi în relaţiile furnizor-beneficiar, provocări de marketing sau piedici în accesarea finanţărilor de orice fel – vor fi reflectate în fiecare ediţie a revistei. Campania va include poveşti ale micilor afaceri din care pot învăţa şi alţi antreprenori sau care pot semnala autorităţilor necesitatea unor măsuri concrete.
Când statul pune beţe în roate
După debutul crizei şi înainte de începutul ei, mai bine spus în toţi cei aproape 24 de ani de capitalism, cea mai mare problemă cu care s-a confruntat investitorul privat în România a fost lipsa de viziune a unui stat obez şi corupt.
Ca şi cum birocraţia nu ar fi fost de ajuns, există situaţii în care reprezentanţi ai statului abuzează de IMM-uri, de exmplu prin controale de o frecvenţă şi o duritate aberantă. Acelaşi stat care susţine că vrea să ajute mediul privat îi pune, în fapt, beţe în roate, promovând legi încâlcite şi greu de înţeles.
Dar cea mai mare problemă apare atunci când ajungem la bani. La finele primului trimestru al acestui an, arieratele bugetelor de stat se ridicau la peste 1 miliard de lei, potrivit unui raport al Consiliului Fiscal. Cu alte cuvinte, acelaşi stat şi aceleaşi instituţii care pretind întreprinzătorilor să plătească la timp taxele şi impozitele, „uită“ să achite datoriile către mediul privat, fie că ele provin din rambursări de TVA, din reevaluări de impozite sau din lucrări pe care firmele le-au prestat pentru autorităţile locale.
Şi veştile nu sunt deloc bune nici în continuare. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, spune că, „mai mult ca sigur“, arieratele au continuat să crească din martie până în prezent şi vor continua să crească până la finele anului. Între timp, până la jumătatea anului în curs, aproape 150.000 de firme au fost executate silit pentru datorii către bugetul de stat, după cum arată datele vrajitorul.eu.
Statul nu reuşeşte, se pare, să se comporte decent în relaţia cu mediul privat nici atunci când vine vorba despre atât de necesarele scheme de garantare a creditelor. Fondul dedicat IMM se mişcă mult prea greu comparativ cu nevoile investitorilor respinşi pe bandă rulantă de bănci. „Relaţia dintre bănci şi fondul
de garantare în cazul executării unor garanţii este foarte greoaie. Poate dura până la doi ani până când garanţia este plătită efectiv“, ne explică un bancher.
Sursa: capital.ro