45 de dezvoltatori şi 4.000 locuinţe noi la Târgul Imobiliar Project Expo

45 de dezvoltatori şi 4.000 locuinţe noi la Târgul Imobiliar Project Expo

Peste 45 de dezvoltatori oferă circa 4.000 de locuinţe noi la ediţia de toamnă a Târgului Imobiliar Project Expo care se desfăşoară în perioada 19-21 septembrie, în Capitală.

„Comparativ cu toamna anului trecut, vorbim cam de acelaşi număr de expozanţi, 46 la această ediţie, dar important este că sunt mulţi dezvoltatori noi, care vin cu proiecte noi”, a declarat Adina Patilea, brand manager al Târgului Imobiliar Project Expo.

„Unii dintre ei sunt abia veniţi în România, alţii care abia au finalizat prima lor investiţie în România. Sunt câţiva dezvoltatori care au venit cu proiecte în zone noi, zone care de fapt începuseră să fie ocolite în ultimii ani din cauza preţurilor terenurilor. Vorbim de zona Aviaţiei, Parcul Carol sau zona Unirii. Direct de la dezvoltator vorbim, la această ediţie, de circa 4.000 de locuinţe, dar mai sunt şi agenţii imobiliare care depăşeşte 10.000 de locuinţe preluate atât de la dezvoltatori, cât şi de la proprietari particulari”, a mai spus Patilea.

Cei care vin la Project Expo pot cumpăra locuinţe cu preţuri începând de la 20.000 euro, în zona de sud a Capitalei unde se află cele mai ieftine garsoniere şi apartamente, precum şi vile, la preţuri începând cu 50.000 de euro într-un ansamblul din Corbeanca. Cea mai scumpă locuinţă este o vilă cu 13 camere situată în centrul Capitalei, care poate fi achiziţionată cu 3,3 milioane de euro, dar care poate fi şi închiriată pentru 15.000 euro lunar.

Târgul Imobiliar Project Expo are loc la Sala Palatului. Intrarea este liberă, iar programul pentru vizitatori este între orele 10,00 – 18,00 vineri şi sâmbată, iar duminica între orele 10,00-16,30.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: capital.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *