Ion Ţiriac îşi reia investiţiile în imobiliare

Ion Ţiriac îşi reia investiţiile în imobiliare

Dezvoltatorul Ţiriac Imobiliare, controlat de miliardarul Ion Ţiriac – cel mai bogat român, anunţă demararea lucrărilor de construcţie la următoarea etapă de dezvoltare a ansamblului rezidenţial Residenz din Chitila, care va cuprinde încă 132 de apartamente. Decizia este motivată de creşterea ritmului de vânzări din ultima perioadă.

Ansamblul Residenz, dezvoltat de Ţiriac în parteneriat cu grupul german LBBW Immobilien, cuprinde în prezent 364 de apartamente cu trei, patru şi cinci camere şi a înregistrat în primele 11 luni ale acestui an o creştere de 68% a numărului de tranzacţii, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit reprezentanţilor Ţiriac Imobiliare.

Cele mai solicitate apartamente au fost cele cu trei camere, cu suprafețe construite cuprinse între 96 mp și 109 mp, precum și imobilele cu patru camere, cu o suprafață de 121 mp.

„Sectorul rezidențial a înregistrat în acest an semnale încurajatoare. Ne menținem estimările optimiste și ne bazăm pe intensificarea numărului de tranzactii și pe o evoluție superioară a ultimului trimestru din 2014. Astfel, preconizăm o creștere de 71% a tranzacțiilor imobiliare în cadrul Residenz pentru ultimul trimestru al anului curent, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat Tudor Mihai, directorul comercial al Țiriac Imobiliare.

În prezent, gradul de ocupare al complexului este de 96%, următoarea etapă fiind reprezentată de finalizarea celei de-a patra faze a proiectului Residenz – Cartierul German, ce va cuprinde 132 de apartamente.

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: capital.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *