Avertizare hidrologică pentru râurile Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt

Avertizare hidrologică pentru râurile Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt

Hidrologii anunţă că se menţine avertizarea de Cod galben începând de sâmbătă, ora 12.00, până duminică, ora 15.00, pe râurile din bazinele judeţelor Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Braşov, Covasna şi Vâlcea.

Administraţia Naţională Apele Române anunţă că menţine avertizarea de Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş, Bârzava- judeţele Caraş Severin şi Timişoara, Caraş, Nera, Cerna- judeţul Caraş Severin, Jiu şi afluenţii săi din sectorul Iscroni-amonte Podari-judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Dolj, pe Olt sector Feldioara-Hoghiz judeţul Braşov, pe Râul Negru în aval Reci-judeţul Covasna, pe afluenţii Oltului inferior – judeţele Gorj şi Vâlcea.

ANAR precizează că aceste fenomene se pot produce şi pe unii afluenţi de grad inferior ai râurilor şi pe cursurile de apă necadastrate.

„Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale”, mai arată sursa citată.

 

 

Sursa: zf.ro ;  mediafax.ro
Share

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *