Finantarea IMM-urilor incotro? Alternative la imprumuturile bancare

Finantarea IMM-urilor incotro? Alternative la imprumuturile bancare

Lupta pentru sursele de finantare este o problema pentru orice companie din lume, care vrea sa se dezvolte. La noi insa, lipseste capitalul de risc necesar pentru finantarea investitiilor.

O intreprindere mica convinge mult mai greu o banca sau un fond de investitii sa-i acorde finantare, decat o firma mare. O companie mare are un rulaj important, solicita credite mai mari, are un istoric si este tratata ca un client important al bancii, fiind curtata de ea, intrucat ofera garantii.

Romania are nevoie de capitalul de risc

Pentru finantarea IMM este necesar un capital de risc. La noi, finantarea este practic numai pe baza sistemului bancar, unde avem de-a face numai cu banci mari, cu dobanzi mari, care prefera clienti mari.

Capitalul de risc sunt fondurile de investitii, bancile rareori finanteaza proiecte de investitie, normele nu le permit sa acorde credite decat cu garantii. Fondurile cu capital de risc isi asuma riscuri mai importante, dar si beneficiile pot fi mai importante.

Toata industria IT din Statele Unite s-a ridicat pe baza capitalului de risc, care in Romania nu exista. Fondurile de investitii din Statele Unite sunt, fie specializate pe o anumita industrie, fie universale, care merg pe toata gama.

Societatile de microfinantare, o alternativa

Consilierul financiar Valentin Ionescu a declarat pentru Business24 ca, pentru micii intreprinzatori, cea mai la indemana metoda de a face rost de bani o reprezinta microfinantarea. El sustine ca in Romania exista o intreaga retea de societati care ofera microfinantare, dar de care putini intreprinzatori au auzit.

„Exista o intreaga retea nationala de societati care ofera consultanta si microfinantare sau banci specializate in microfinantare, cum este ProCredti Bank”, a declarat consultantul financiar.

Valentin Ionescu sustine ca, singura problema o reprezinta costurile de finantare, mai mari ca la banca. Totusi, avantajul este ca societatea de microfinantare nu-ti cere atat de multe garantii precum cei de la banca.

Piata de capital nu investe prea des in IMM

Consultantul financiar spune ca piata de capital nu investeste in intreprinderi mici si mijlocii, pentru ca oricum capitalizarea este slaba. O posibila sansa pentru micul intreprinzator ar fi sa caute bani la fondurile cu capital de risc, insa si acestea investesc in afaceri care au o rata interna de rentabilitate foarte buna.

„Fondurile cu capital de risc nu investesc in orice, de obicei cauta societati pe actiuni, nu SRL-uri, iar pragul de rantabilitate trebuie sa fie mare”, sustine specialistul. Valentin Ionescu sustine ca, in momentul de fata, sistemul bancar este blocat, iar bancile din Romania blocheaza creditarea, in schimb finanteaza statul.

Adrian Manaila, presedintele societatii de brokeraj Eldainvest din Galati, spune ca piata de capital poate reprezenta o modalitate de a face rost de bani, insa numai in cazul in care afacerea este una de viitor, iar planul de business sa fie bine pus la punct.

Un plan bine structurat obtine usor o finantare

„Daca ai o gogoserie in coltul blocului, atunci nici la banca n-ar fi bine sa mergi dupa bani, ci la cunostinte. In schimb, daca ai un plan de afaceri bine structurat si argumentat, atunci poti sa intri pe piata de capital pentru a obtine finantare”, sustine brokerul.

El spune ca in cazul in care ai o idee stralucita, atunci poti obtine finantare de la un fond de venture capital, care se ocupa exact de micile afaceri aflate la inceput de drum.

Adrian Manaila nu mizeaza pe societatile de microfinantare, pentru ca, in opinia sa, acestea se ocupa cu imprumutul de sume mici de bani, de la un salariu la altul. „Microfinantarea are trebui sa fie un fel de imprumut la casa de amanet, dar fara amanet. Daca am nevoie pana la salariu de 300 de lei, ma duc, ma imprumut, iar cand iau salariu ii returnez”, sustine Manaila.

Imprumutul pe baza de cunostinte

El spune ca, la o afacere de mici dimensiui, tot imprumutul de bani de la cunostinte este cel mai facil, pentru ca „te imprumuta doar cine te cunoaste”. Adrian Manaila sustine ca, un domeniu in care start-up-urile merg bine este cel al facilitatilor de plati bancare.

„Acesta este un domeniu foarte interesant in momentul de fata, pentru ca, din nu stiu ce motive, platile pe internet sunt destul de scumpe in momentul asta. Deci, daca ai planul bine pus la punct, gasesti foarte multa lume care sa te finanteze”, conchide Adrian Manaila.

 

 

 

Sursa: business24.ro
Share

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *