Blackstone a coordonat fonduri speculative, firme de private equity şi trusturi de investiţii imobiliare care au strâns circa 20 mld. dolari pentru a achiziţiona până la 200.000 de case de închiriat, după ce preţurile au scăzut cu 35% de la vârful atins în 2006. Marii investitori, care vor să profite de pe urma revenirii preţurilor şi a creşterii cererii pe sectorul închirierilor – alimentată de milioanelor de americani care au trecut prin executări silite şi nu se mai califică pentru alte credite, se uită acum pe piaţa de obligaţiuni pentru a cumpăra mai multe proprietăţi şi a-şi creşte veniturile cu bani împrumutaţi.
„Securitizarea este următorul pas în evoluţia afacerii cu închirieri de locuinţe unifamiliale“, spune Rob Bloemaker, directorul executiv al fondului de investiţii Five Ten Capital LLC, care a obţinut în aprilie un împrumut de 100 mil. dolari de la Deutsche Bank pentru achiziţia de locuinţe. „Acest pas impune standarde coerente şi conforme de creditare, care vor contribui la atragerea unor bazine de capital şi mai largi, crescând apetitul pentru investiţii în aceste tipuri de credite“, spune Bloemaker.
JPMorgan Chase & Co. şi Credit Suisse Group vor facilita accesul la obligaţiuni, care vor fi legate de proprietăţi din 14 pieţe pe care Blackstone deţine case, spune sursa citată. Moody’s Investors Service, Kroll Bond Rating Agency şi Morningstar Inc. vor da calificative emiterii de obligaţiuni.
Compania Blackstone, care a pus bazele diviziei Invitation Homes în aprilie 2012, cu scopul de a cumpăra şi renova proprietăţi destinate închirierii, este dublă ca dimensiune faţă de compania American Homes 4 Rent, al doilea cel mai mare proprietar de locuinţe unifamiliale din SUA.
Cea mai mare firmă de private equity din lume a cheltuit circa 100 mil. dolari pe săptămână pe proprietăţi în statele americane California, Arizona, Florida şi Nevada, de la începutul acestui an, când Wall Street a început să crească împrumuturile pe acest sector. Deutsche Bank, cu sediul în Frankfurt, a facilitat linii de creditare în valoare de cel puţin 3,6 mld. dolari pentru Blackstone, în vederea achiziţiei de locuinţe.
SURSA: Bloomberg