Care este soluția pentru samsarii din piețe care ne scumpesc legumele
Posted by FASTimo on mai 25, 2012 in Uncategorized | 0 comments
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, consideră că pentru a controla samsarii din pieţele româneşti trebuie implicate şi celelalte organisme de control ale statului, alături de ministerul pe care îl conduce.
„Ministerul Agriculturii pregăteşte politicile pe acest domeniu, dar pentru a controla samsarii din pieţe trebuie implicate şi celelalte organisme de control ale statului. Preţurile sunt destul de mari în pieţe şi pentru că sunt destul de mulţi intermediari în pieţe, iar intermediarul, din păcate, câştigă mai mult la un produs decât producătorul”, a spus Constantin, citat de Agerpres.
Misiunea asociaţiilor de producători
Constantin a subliniat că are în vedere modificarea legislaţiei pentru a defini ceea ce înseamnă asociaţiile reprezentative de producători, astfel încât acestea să fie implicate mult mai mult în eliberarea certificatelor de producători.
„E o problemă cu certificatele de producători şi o să implicăm mai mult asociaţiile reprezentative care vor trebuie să vizeze aceste certificate când sunt eliberate. În momentul de faţă lucrăm la legislaţia necesară pentru a defini ceea ce înseamnă asociaţii reprezentative. Consider că lucrurile se vor simplifica şi nu oricine va mai avea acees la un certificat de producător”, a adăugat ministrul Agriculturii.
Ce modificări legislative ne așteaptă
Potrivit sursei citate, în perioada următoare vor fi făcute modificări legislative substanţiale pe zona de legume-fructe, care vor viza calitatea acestor produse, dar şi combaterea evaziunii fiscale.
„Pe zona de legume-fructe ne gândim la modificări legislative substanţiale care să vizeze două lucruri. În primul rând, produsele care ajung la consumatori să fie de calitate şi în al doilea rând să combatem evaziunea fiscală. Aici intră şi măsurile pentru eliberarea certificatului de producător, dar şi acelea care vizează o mai bună reprezentare a produselor româneşti în hipermarketuri, o evidenţiere clară a produsului românesc nu numai prin etichetare ci şi prin poziţionarea faţă de celelalte produse din standul de legume şi fructe”, a explicat Daniel Constantin.
Acesta a mai menţionat şi programul de creare a centrelor de colectare şi de depozitare a fructelor si legumelor româneşti pentru o perioadă mai îndelungată de timp, astfel încât aceste produse să poată ajunge la raft.