„Dinner in the sky“, la Mamaia

„Dinner in the sky“, la Mamaia

Aproape orice tânără frumoasă poate fi impresionată cu o invitaţie potrivită, la o cină sau masă mai specială, într-un cadru select sau neconvenţional, însă atunci când invitaţia vine de la cel mai monden primar, iar masa e servită la 50 de metri deasupra plajei, cu siguranţă vorbim despre o experienţă unică şi de mare senzaţie. Autorul se semnează: Radu Mazăre, iar norocoasele, toate frumoase, au fost peste zece la număr şi s-au declarat mai mult decât impresionate. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a răsfăţat astfel domnişoarele, pe care le-a descris drept „foste, actuale sau viitoare iubite”, într-o manieră în care ar stârni invidia multor reprezentante ale sexului frumos. Mazăre a urcat, vineri la amiază, împreună cu fetele, la masa suspendată cu macaraua instalată la plaja Crazy din Mamaia, în cadrul exclusivistului proiect „Dinner in the sky”.

„ALTCEVA DECÂT BUBUIALA DIN CLUBURI” Înainte de festinul la înălţime pe care l-a făcut-o cadou fetelor, primarul Radu Mazăre a mărturisit că acesta e un bun prilej pentru a promova o modalitate de delectare şi relaxare, cu muzică simfonică, ce reprezintă altceva decât agitaţia din cluburi. „E altceva… e plăcut, e relaxant şi deconectant! Mie îmi plac toate lucrurile frumoase şi da, ascult şi muzică simfonică şi muzică de pian. Rog fetele să lase la o parte telefoanele şi Facebook-ul, să uite de cluburi şi de muzică house, să se bucure de peisaj, şampanie şi mâncare într-o ambianţă rafinată”, a spus Mazăre.

RĂSFĂŢ TOTAL Pe lângă meniul sofisticat cu peşte, fructe, brânzeturi, vinuri şi şampanie, „răsfăţul” de la înălţime a fost completat şi cu trandafiri, pe care primarul i-a oferit fetelor în timpul urcării. „Acum puteţi să vă miraţi fiecare aşa cum vă miraţi, de obicei, în regiunile din care proveniţi… văd că predomină Ardealul. În Dobrogea cum vă miraţi?”, le-a spus primarul fetelor, după ce le-a împărţit trandafirii.

CONCEPT „Dinner in the sky” este un concept care a pornit în urmă aproape un deceniu, în Belgia, iar acum este prezent în peste 40 de ţări, printre care şi România, din 2011. Locaţia fixă a proiectului este în Bucureşti, iar echipa „Dinner in the sky” se află pe litoral doar pentru patru zile, timp în care vor fi organizate doar evenimente rezervate unor clienţi fideli. Conform managerului „Dinner in the sky”, Ovidiu Barbier, preţurile sunt de 69 de euro pentru un „cocktail in the sky” şi 149 de euro pentru un „Dinner in the sky”, pentru o singură persoană. Evenimentele se organizează şi noaptea, iar pentru anul viitor, există mari şanse ca acest proiect să ia amploare la Mamaia


Compania fetelor şi a câtorva jurnalişti l-a determinat pe Radu Mazăre să mai facă o mărturisire: „În ultima perioadă, mă refuză mai puţine fete decât în perioada în care eram liceean”. La masă, primarul Constanţei a glumit, a mâncat şi a ciocnit un pahar cu fetele, a povestit întâmplări amuzante şi a purtat discuţii despre tradiţii şi mâncăruri, a ascultat muzică simfonică şi a admirat de la înălţime modul în care s-a dezvoltat Mamaia Nord. După un ceas petrecut deasupra plajei, într-o companie de invidiat, primarul s-a declarat relaxat şi încântat şi le-a promis reprezentanţilor „Dinner in the sky” faptul că îi va ajuta să obţină amplasarea în orice loc din staţiune îşi doresc, în condiţiile în care aceştia s-au arătat dornici de o locaţie fixă pentru sezonul viitor.

 

 

 

 


Share

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: telegrafonline.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *