“Hienele” imobiliare pandesc chilipirurile din insulele Greciei

“Hienele” imobiliare pandesc chilipirurile din insulele Greciei

Un val de vânători de chilipiruri se pregăteşte să se năpustească asupra proprietăţilor din insulele Greciei în cazul în care ţara iese din zona euro, au declarat agenţi imobiliari pentru Reuters.

Chiar dacă au loc puţine tranzacţii înaintea alegerilor din iunie, care ar putea decide rămânerea Greciei în zona euro, interesul pentru piaţa elenă a crescut puternic în acest an. Cumpărătorii se pregătesc să profite de preţurile aflate la un nivel redus şi care ar putea să scadă cu încă 20% în contextul continuării instabilităţii politice şi economice, afirmă agenţii imobiliari.

„Oamenii se aşteaptă, în mod natural, să găsească oportunităţi bune”, a declarat Piers Williams, directorul de vânzări internaţionale la agenţia pentru proprietăţi de lux Aylesford. Firma intermediază de obiecei tranzacţii în intervalul de preţ 1-10 milioane de euro şi se specializează în insulele Corfu şi Paxos.

Preţurile, deja în declin cu 20%, ar putea înregistra o scădere similară dacă Grecia iese din zona euro, a spus el.”Hienele dau târcoale”, a afirmat un alt agent imobiliar, sub protecţia anonimatului.

Vânzările au crescut de două ori faţă de anul trecut, la fel şi numărul de întrebări din partea unor potenţiali clienţi, afirmă Spyros Mantzos, director al Apropertyingreece.com. Firma acestuia a vândut proprietăţi în Grecia cu preţuri variind între 60.000 şi 18 milioane de lire sterline.

„Există deja chilipiruri, iar cumpărătorii mizează că dacă Grecia iese din zona euro vor putea trăi mult mai ieftin”, a spus el. Grecia a fost nevoită să convoace noi alegeri anticipate la 17 iunie, după ce scrutinul de la începutul lunii mai nu a produs o forţă politică capabilă să formeze guvern.

Grecia a fost nevoită să convoace noi alegeri anticipate la 17 iunie, după ce scrutinul de la începutul lunii mai nu a produs o forţă politică capabilă să formeze guvern. Rezultatul noilor algeri, care pot decide dacă ţara rămâne în zona euro, este dificil de estimat. În cazul în care câştigă alegerile forţele care se opun măsurilor de austeritate, acceptate drept condiţii pentru primirea de ajutor extern , ţara ar putea ajunge în incapacitate de plată şi ar fi exclusă din uniunea monetară.

 

 

Sursa: incomemagazine.ro
Share

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *