Noul proiect al zonei centrale din București, în valoare de 200 de milioane de euro, va fi prezentat în cadrul LAUD 2014

Noul proiect al zonei centrale din București, în valoare de 200 de milioane de euro, va fi prezentat în cadrul LAUD 2014

 

Arhitectul șef al Municipiului București, Gheorghe Pătrașcu, prezintă în cadrul primului eveniment din România dedicat spațiilor publice urbane și spațiilor verzi – LAUD, proiectul „Bucureşti, orașul de mâine”, ce cuprinde planul integrat de dezvoltare urbană a zonei centrale din capitală și valorează aproximativ 200 de milioane de euro.MARTHA SCHWARTZ PARTNERS

„În cadrul conferinței vom expune planul realizat pornind de la obiectivele principale ale acestui proiect: reabilitarea spațiului public prin configurarea de spaţii prietenoase, dinamice, cu un design de un înalt standard de calitate, potrivite pentru deplasare, relaxare și socializare; refacerea țesutului urban din zona centrală care a fost «rupt» de «operațiunea centrul civic» din perioada lui Nicolae Ceaușescu; crearea unei rețele de străzi cu prioritate pentru bicicliști și pietoni, care să străbată centrul; reamenajarea unor monumente istorice precum catacombele Hanului Stavropoleos și Curtea Veche; construcția unor spații de parcare; realizarea a două poduri pietonale în zona Tribunalului și zona Izvor. De asemenea, am vizat și punerea în valoare a unei esplanade din spatele Palatului Parlamentului. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 200 de milioane de euro”, a precizat Gheorghe Pătrașcu, Arhitectul șef al Municipiului București.

Cele mai premiate proiecte de landscape architecture din Europa și Asia, în programul primei ediții LAUD

Londra, Paris, Chongqing şi Abu Dhabi sunt orașe care se mândresc cu proiecte care pot reprezenta exemple de bună practică pentru orașele din România. Place de la Republique din Paris, Parcul Fengming Mountain din Chongqing și Piaţa Sowwah din Abu Dhabi, proiecte realizate de biroul de arhitectură Martha Schwartz Partners, aflat în top 10 a celor mai influente birouri de landscape architecture din ultimele cinci secole, vor fi expuse în cadrul primei părți a conferinței internaționale LAUD. Place de la République, în prezent cea mai mare piaţă pietonală din Paris, este noul centru de atracţie pentru locuitorii orașului. Piaţa Sowwah de pe insula Al Maryah a fost proiectată de arhitecți pentru a oferi un refugiu verde în mijlocul noului centru financiar şi comercial din Abu Dhabi.

Vă așteptăm în 3 iunie la LAUD 2014, la Athenee Palace Hilton, sala „Le Diplomate Grand Ballroom” – oportunități de interviu cu arhitectul Markus Jatsch, Design Director în cadrul Martha Schwartz Partners.

 

Pentru mai multe detalii:

www.laud.ro
www.facebook.com/expoconferinte.arhitectura

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *