Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu 20% la şapte luni
Posted by Fastimo on aug. 30, 2013 in Uncategorized | 0 comments
Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu aproape 20% în primele şapte luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, ajungând la 462.743, a anunţat Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Astfel, numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu peste 76.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, se arată într-un comunicat al ANCPI.
La nivel naţional, în luna iulie au fost înregistrate 74.166 tranzacţii imobiliare, cu 9.008 mai multe faţă de luna precedentă şi cu 13.637 mai multe comparativ cu luna iulie 2012.
Cele mai multe tranzacţii imobiliare în primele şapte luni au fost înregistrate în Bucureşti – 32.908 , Timiş – 29.366 şi Arad – 25.272. La polul opus, cu cele mai puţine tranzacţii imobiliare se află judeţele Teleorman – 2.684, Bistriţa-Năsăud – 3.627 şi Gorj – 4.610.
În perioada ianuarie – iulie 2013 numărul operaţiunilor de cadastru şi carte funciară la nivel naţional a fost de peste 2,9 milioane, cu 321.705 mai mare faţă de intervalul similar al anului trecut. Cele mai multe operaţiuni de cadastru şi carte funciară au fost înregistrate în Bucureşti – 193.515, Timiş – 177.701, Cluj – 137.460, în timp ce în judeţele Sălaj -28.100, Covasna – 31.772 şi Olt – 32.082 au fost consemnate cele mai puţine operaţiuni de cadastru şi carte funciară în perioada analizată.
Singurele judeţe în care s-au înregistrat mai puţine operaţiuni de cadastru şi carte funciară comparativ cu primele şapte luni ale anului trecut sunt Mureş, cu o diferenţă de 28.291 şi Gorj, cu o diferenţă de 219.
Totodată, numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise în cartea funciară în perioada ianuarie-iulie 2013 a fost de 77.924, în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În luna iulie, numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise la nivel naţional a fost de 12.823, cu 2.194 mai multe faţă de luna precedentă şi cu 1.661 mai multe comparativ cu luna iulie a anului 2012.
Sursa: zf.ro