O afacere de succes, ghici ciuperca ce-i?
Posted by Fastimo on aug. 12, 2013 in Uncategorized | 0 comments
O plantatie de ciuperci este o afacere care necesita o investitie initiala ridicata care poate fi, insa, acoperita din fonduri europene. Romania este o piata „infometata” de ciuperci, iar cele cinci cicluri de productie ale acestora asigura venituri „sanatoase” pe tot parcursul anului.
Romania nu are o traditie in cultivarea de ciuperci iar acest lucru se „simte” in costurile business-ului. O cultura de ciuperci necesita pricepere si foarte multe cunostinte tehnice, care, insa se pot invata la scolile de ciupercari. In plus, cei interesati pot accesa fonduri europene pentru a pune pe picioare o asemenea afacere.
Business24 prezinta planul de afacere pentru o plantatie de ciuperci de 1.200 de mp:
Terenul va fi impartit in 6 hale de 200 de metri patrati pentru a putea fi distribuit cat mai eficient substratul de cultura adus din import (compost).
„Substratul de cultura se aduce din strainatate, cu TIR izoterm cu capacitatea de 20 tone compost ce urmeaza a fi distribuit pe stelaje metalice pe 3, 4, sau 5 nivele pe verticala – pe 200 mp”, a explicat pentru Business24 inginerul Ioana Tudor , autor al mai multor carti de profil cum ar fi „Cultura ciupercilor pentru incepatori” si profesor la Scoala de Ciupercarie.
Ioana Tudor
Investitia initiala
Primul pas pentru o asemenea afacere este construirea celor sase hale care se intind pe 1.200 de mp.
„Cel mai bun material recomandat ar fi panourile sandwich care realizeaza o buna izolatie termica si hidrica. Halele sunt insotite de camere anexe necesare ca vestiar pentru angajati, de ambalare ciuperci, spatiu tehnic, depozit frigorific pentru ciuperci, depozit de alte materiale. Fiecare hala sau celula de cultura este prevazuta cu instalatii pentru microclimat”, a adaugat Ioana Tudor.
Costurile pentru construirea celor 6 hale sunt cuprinse intre 300.000 si 600.000 de euro.
Cheltuieli anuale
In cazul ciupercariei, nu este nevoie de lucrari de pregatire a terenului.
„Compostul vine gata preparat, pasteurizat, insamantat cu miceliu si ambalat in saci de 15 sau 18 kg, in blocuri sau baloti de 18-23 kg”, a adaugat Ioana Tudor.
Costul compostului este foarte ridicat pentru ca nu se produce si la noi in tara.
„Un TIR adus din Ungaria costa intre 800 si 1.000 euro sau mai mult in functie de amplasarea ciupercariei in tara noastra. Din Olanda un TIR costa numai transportul inca 1.000 euro in plus fata de costul compostului. Compostul costa intre 110-160 euro/tona in functie de faza, ce pot fi 2 sau 3”, a completat Ioana Tudor.
Compostul este in 3 faze: faza 2, compostul este cel mai ieftin 110 euro/t si ciupercile se recolteaza dupa 38 zile de la cumparare.
In faza 2,5, compostul costa 128 euro/t si ciupercile se recolteaza dupa 30 zile
Compost faza 3 ce costa in jur de 150 euro/t si ciupercile se recolteaza
dupa 24 zile.
La pretul compostului se adauga cel al transportului cca 1600
euro dus/intors pana in Ungaria.
Numai la compostul de faza 3 se produc 5 cicluri de cultura pe an, la
celelalte 4. Compostul de faza 3 este cel mai avansat, este si total
incubat/ adica miceliu este impanzit in substrat.
Costuri compost 20 tone/hala/ciclu X 6 hale= 120 de tone X 5 cicluri = 600 tone de compost pe an.
Costuri anuale totale compost: 600 tone x 110 euro tona = 6.600 de euro + 1.600 de euro = 8.200 de euro (36.080 de lei)
La acestea se adauga si costul pesticidelor, estimate la 1.000 – 2.000 de lei/an (227 – 454 euro), costurile legate de intretinerea halelor.
„Costurile cu electricitatea sunt mai ridicate vara pentru a raci hala si mai scazute iarna”, a specificat Ioana Tudor.
In plus, sunt si costurile cu turba care ajung la 100 de lei/tona. Sunt necesare 5 tone/ hala/ciclu, deci costul total este de 3.000 de lei (681 euro).
Costuri anuale totale: 40.080 de lei (9.109 de euro)
Venituri estimate
Productia estimata este de 350 de kg de ciuperci pe tona de composit. Practic, intr-un singur ciclu de cultura, la nivelul intregii culturi se va obtine o productie de 7 tone de ciuperci. Pe parcursul unui an exista cinci cicluri de productie, in cazul culturii de ciuperci, iar cel mai important este primul.
Iata calculele realizate de inginerul Ioana Tudor pentru Business24:
Randament preconizat: 35%/350 kg ciuperci
350 x 20 tone = 7 tone
6 hale x 7t = 42 tone
42 tone x 5 cicluri /an = 210 tone ciup./an
Pretul per kilogramul de ciuperci este de 4,8-5,5 lei vara, iar iarna ajunge si la 9 lei/kg.
Venituri anuale estimate: 210 tone ciuperci pe an x 7 lei/kg = 1,4 milioane de lei (334.090 de euro)
Bilant de rentabilitate
Costuri initiale totale: 300.000 de euro
Costuri anuale: 9.109 de euro
Venituri anuale: 330.000 de euro
Sursa: business24.ro