Preţurile caselor, într-o prăpastie fără fund

Preţurile caselor, într-o prăpastie fără fund

Preţurile sunt la cel mai scăzut nivel de la începutul crizei, iar estimările sunt că tendinţa se va menţine.

 

Preţurile locuinţelor au continuat să scadă în primele cinci luni ale anului, dar tot nu pare să fie suficient pentru a atrage mai mulţi cumpărători.

Potrivit site-ului anunturiparticulari.ro, în luna mai preţurile au scăzut până la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani.

Preţul mediu al garsonierelor din Bucureşti este de 35.586 de euro, al apartamentelor de două camere 55.350 de euro, iar al celor de trei camere 77.907 euro.

Este vorba de preţul cerut de proprietari, în realitate tranzacţiile încheinduse la preţuri chiar mai mici. Ţinând cont şi de acest aspect, e posibil ca preţurile să fie la minimul pe ultimii 7-8 ani, dacă nu chiar mai mult.

Revigorarea creditării ar debloca piaţa

Faţă de mai 2011, scăderile sunt între 3,67% la garsoniere şi 5,93% la două camere, iar faţă de mai 2007 ele sunt între 32,66% la trei camere şi 36,57% la garsoniere.

Ce urmează? Cel mai probabil o continuare a tendinţei. „Semnele sunt deja clare: piaţa imobiliară din România va continua pe un trend negativ”, spune Ilias Papageorgiadis, director general al companiei imobiliare MORE Real Estate Services, pe blogul său.

Printre motivele pe care le identifică el se numără mediul economic turbulent, lipsa finanţărilor bancare, puterea de cumpărare redusă, cadrul legal şi mentalitatea păguboasă din zona imobiliară.

Valentin Ilie, directorul general al Coldwell Banker, vede lucrurile dintr- o perspectivă mai optimistă: „Există o tendinţă de scădere, dar nu este mare. Situaţia economică e problema cea mai importantă, iar pentru deblocarea pieţei este nevoie să se revigoreze creditarea”.

Şi numărul ofertelor a ajuns la cel mai mare nivel după octombrie 2008: 2.828, potrivit anunturiparticulari.ro.

Poate fi vorba de reaprinderea apetitului pentru tranzacţii, dar şi de nevoia de a vinde la orice preţ, din cauza condiţiilor economice precare. Situaţia ar putea să devină chiar mai proastă pentru cei care au apartamente de vânzare.

„Toate acestea sunt valide în scenariul în care nu vom fi martorii unei tragedii care o va avea protagonistă pe Grecia sau Spania. Dacă asta se va întâmpla, atunci declinul va fi mult mai mare”, avertizează Papageorgiadis.

„Semnele sunt deja clare: piaţa imobiliară din România va continua pe un trend negativ.”
ILIAS PAPAGEORGIADIS, director general MORE Real Estate Services

Sursa: EVZ.ro
Share

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *