STATUL VREA SĂ MANIPULEZE PREȚUL şi tranzacţiile cu terenuri agricole

Limitarea suprafeţei, inutilăO primă  „barieră“ pusă de autorii actului normativ pentru potenţialii cumpărători străini este limitarea suprafeţei de teren agricol care poate fi cumpărată de o persoană fizică, la 100 de ha. Măsura e complet inutilă: cei care cumpără sute de hectare sunt, de regulă, nu simpli cetăţeni, ci mari fermieri, patroni ai unor societăţi comerciale, pentru care restricţia nu funcţionează nici azi. Dar să presupunem că un străin, „nebun şi plin de bani“, vrea să cumpere 200, 300 sau mai multe hectare. Pur şi simplu, el va trece pe numele lui 100 de hectare, iar celelalte pe numele altor membri ai familiei sau al unor prieteni. Cine-l va putea opri? O altă „barieră“ împotriva străinilor prevăzută de autorii legii este dreptul de preempţiune la cumpărare: „Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole din România situate în extravilan se face cu respectarea dreptului de preempțiune al coproprietarilor persoane fizice, vecinilor persoane fizice, arendașilor, persoanelor fizice cu vârsta de până la 40 de ani care desfășoară activități agricole pe raza administrativ-teritorială a localității unde este situat terenul respectiv, precum și al statului român, la preț și în condiții egale, în ordinea stabilită prin prezenta lege“ (Art. 5). Inserarea statului în rândul celor cu prioritate la cumpărare va avea un efect uşor de anticipat, în primul rând în privinţa preţului terenurilor agricole, care va fi plafonat la „cât va da statul“. Că aşa vor sta lucrurile reiese chiar din procedura prevăzută de lege. Practic, cei care au un teren de vânzare trebuie să facă o cerere la primărie, însoţită de oferta de vânzare cu toate datele.

La rândul ei, primăria trebuie să notifice atât preemptorii, cât şi Autoritatea pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare (AARPF). Doar dacă niciunul dintre preemptori şi nici Statul, prin AARP, nu cumpără terenul scos la vânzare, proprietarul are dreptul să-l vândă altcuiva. Însă, e lesne de presupus că nimeni nu va oferi mai mult decât preţul stabilit iniţial, prin procedura dreptului de preempţiune. Dimpotrivă, va oferi mai puţin pentru un teren deja refuzat de cinci potenţiali cumpărători, inclusiv de stat. Că legea îi dezavantajează pe români în faţa străinilor o demonstrează şi prevederea de la Art 4, litera c): „Persoana fizică care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, deține în proprietate terenuri agricole pe teritoriul României trebuie să facă dovada că a desfășurat activități agricole pe acestea, în condițiile stabilite prin normele metodologice la prezenta lege“.

Aşadar, dacă un român are un hectar de teren pe care în ultima vreme nu l-a mai lucrat, din lipsă de finanţare, dar care între timp a făcut rost de nişte bani, să zicem dintr-o moştenire, şi vrea să se apuce de agricultură, acesta nu va mai putea cumpăra niciun metru de teren agricol. În schimb, orice străin va putea cumpăra până la 100 de hectare, prezentând o simplă adeverinţă că „a desfăşurat activităţi agricole o perioadă de 5 ani“. Apoi tinerii, pe care Guvernul se laudă că-i sprijină să rămână în mediul rural, sunt pe penultimul loc la dreptul de preempţiune, şi doar cei din mediul rural, pentru că cei de la oraş nu vor mai putea cumpăra deloc terenuri agricole, neavând, aşa cum prevede legea, „minimum 5 ani de activitate în agricultură“.

Neclarităţi

Legea conţine o serie de neclarităţi. De exemplu, cum va fi verificat un străin care vrea să cumpere teren dacă, într-adevăr, „a desfăşurat activităţi agricole cel puţin 5 ani“? Apoi, nu se precizează explicit dacă unul dintre cei care au avut drept de preempţiune, dar nu a cumpărat (vecinul sau arendaşul), mai are dreptul să cumpere acel teren la orice preţ, dacă el rămîne nevândut. Nu în ultimul rând, nu se precizează dacă nou înfiinţata Autoritate pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare are dreptul să şi vândă, nu doar să cumpere terenuri agricole.

Inoportună şi prost concepută

În rândul asociaţiilor şi al sindicatelor din agricultură, părerile sunt împărţite. Alex Jurconi, preşedintele Pro Agro, spune că federaţia pe care o reprezintă susţine actul normativ. „Dacă nu ar fi existat această lege, o persoană fizică străină care avea bani putea să cumpere teren arabil în speranța că, speculativ, în cinci ani de zile, l-ar fi putut vinde mai scump“, ne-a spus Jurconi. În schimb, Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar, este total dezamăgit: „Eu consider că nu era momentul s-o facem acum, pentru că mediul rural traversează oricum o perioadă critică. În primul rând, avem o zonă socială vulnerabilă: agricultorii cu terenuri mici, pe care vrem să-i menţinem în mediul rural şi care nu au bani nici în prezent pentru a mai cumpăra nişte teren şi a-şi consolida fermele. Apoi, avem acele programe cu finanţare europeană pentru instalarea tinerilor în mediul rural. Unde-i mai instalăm? Pe ce terenuri? Aşa-zisele bariere prevăzute de lege pentru stoparea străinilor, cum este obligaţia de a fi lucrat minimum 5 ani în agricultură, îi dezavantajează practic pe români, în primul rând pe tineri şi pe toţi cei de la oraş, şi nu pe străini. Chiar şi acel drept de preempţiune la cumpărare este inutil, în condiţiile în care tinerii de la ţară nu au bani pentru a putea profita de el. Ar fi trebuit gândite nişte facilităţi reale, atât pentru tineri, cât şi pentru ceilalţi agricultori români, cum ar fi sprijinirea lor pentru a lua credite de la bănci, cu nişte dobânzi rezonabile şi cu posibilitatea de a garanta cu terenul achiziţionat. Una peste alta, această lege este şi inoportună şi prost concepută“, a declarat pentru Capital Ştefan Nicolae.

9.4 milioane ha însumează terenul arabil al României

8,9 milioane ha teren arabil se află în proprietate privată

 

 

 

 
Tweet
Share

 

 

 

 

 

 

Sursa: capital.ro