Arhitectura renascentistă
Arhitectura renascentistă este arhitectura perioadei de la începutul secolului al XV-lea până la începutul secolului al XVII-lea, în diferite regiuni ale Europei, în care are loc o redefinire a interesului pentru cultura și civilizația greco-romană, iar spiritul european se eliberează de sub tutela obscurității religioase medievale.
Descriere
Termenul de Renaștere a fost folosit de Giorgio Vasari (1452-1550) care evocă o „rinascita” artistică, în opoziție cu maniera gotică precedentă, deci cu ansamblul epocii medievale. Delimitarea precisă a Renașterii din punct de vedere cronologic îi aparține lui Jacob Burckhardt către 1860. În arhitectură, ca și în pictură și sculptură, Renașterea a avut un cuvânt greu de spus. Formele geometrice s-au reconsiderat: pătratul și cercul pentru plan, cubul și cilindrul pentru edificii. Este căutată simplitatea. Reprezentanții acestui curent au introdus anumite îmbunătățiri în lucrările lor în această perioadă: Filippo Brunelleschi folosește Secțiunea de Aur în construcția capelei familiei Pazzi (Capella dei Pazzi) de la Florența. Numărul de aur se notează Φ, fiind util în numeroase proporții, de exemplu membrele unui om: dacă împărțim lungimea brațului unui om cu lungimea de la cot la degete, va da 1,618.
Quattrocento
În secolul al XV-lea, se afirmă mari personalități ca: Filippo Brunelleschi și Leon Battista Alberti. Arhitectura aspiră la clasicism, la canonizarea stilului.
Înalta Renaștere
Cel mai celebru arhitect al acestei perioade de înflorire a stilului renascentist este Donato Bramante. Lucrarea sa, biserica San Pietro in Montorio din Roma, are ca izvor de inspirație templele circulare romane.
Manierismul
În această perioadă, arhitecții explorează noi domenii artistice, utilizând forme arhitecturale pentru a sublinia relațiile spațiale. În acest sens putem să-l menționăm pe Michelangelo cu lucrările sale colosale.
Cum recunoastem o fatada renascentista ?
In arhitectura renascentista, ordinea cosmica era reflectata printr-o geometrie riguroasa, bazata pe reguli numerice care stabileau proportiile cele mai armonioase.
Erau folosite f 717r179h orme geometrice clare, elementare, in raporturi echilibrate ; se stabilise si un « numar de aur » – 3/5, care asigura proportia cea mai armonioasa. Cercul fiind considerat forma perfecta, arhitectii foloseau cu convingere spatiile centrale.
Principala caracteristica a fatadelor renascentiste este separarea nivelelor prin cornise si prin apareiaj diferentiat. La Palazzo Medici-Ricardi, palatul familiei Medici, proiectat de arhitectul Michelozzo Michelozzi, la parter, blocurile de piatra au fost cioplite sumar, in maniera numita « rustica » , la etaj piatra a fost ecarisata ingrijit, iar etajul al doilea a fost acoperit cu suprafata neteda – gratie atent studiata. Gratia pe verticala a nivelelor, de la puternic spre rafinat se intalneste si la Palatul Rucellai din Florenta, construit dupa proiectul lui Luis Battista Alberti, unde maniera fatadelor este mai sobra. Aici intalnim cele trei ordine grecesti suprapuse : doric, ionic, si sus corintic.
Cornisele separatoare, deja elemente clasice, se intalnesc si la Palazzo Pitti, a lui Brunelleschi. Aici balustrii au fost prelucrati ca mici colonete ionice. Fatada principala a pastrat din Evul Mediu aspectul solid prin masa si prin parametrul « rustica » – mai pronuntat la parter. Contrastele dintre rustica bruta si prelucrarile antropomorfe de finete sunt o metafora referitoare la ceea ce artistii Renasterii numeau « l’opera di natura » si « l’opera di mano ».
Palazzo Farnese reprezinta, prin fatadele sale, exterioara si interioara, in maniere diferite, ultimul monument al armoniosului Quatrocento si totodata primul reprezentant al nelinistitului Cinquecento, deoarece Michelangelo a conferit fatadelor o vibratie nelinistita, elementele parand ca abia se stapanesc sa sara din plan.
Surse: www.scritube.com ; ro.wikipedia.org
Browse Listings
