Monaco are 32.800 locuitori, din care aproximativ 8.900 sunt francezi. Statul nu impune impozite pentru persoane private. Monaco reține taxe în diferite sectoare precum tutunul sau serviciile poștale. Rețeaua telefonică, Monaco Telecom, impune un monopol pe piață și este deținută în proporție de 49% de Cable and Wireless, 45% de stat și aduce și ea un mare profit statului. Standardele de viață sunt ridicate, în mare comparabile cu cele din zonele prospere ale marilor metropole franțuzești. Lipsa impozitelor pentru persoanele fizice a dus la un număr considerabil de “refugiați ai impozitelor” veniți din Europa, care își câștigă majoritatea banilor din afara Principatului; celebrități precum piloții de Formula 1 atrag cea mai mare atenție însă aici se află și numeroși oameni de afaceri.
Monaco este un stat prea mic pentru a fi un membru al Uniunii Europene. Relaţiile dintre acest principat şi UE sunt realizate prin Franţa. Prin această relație Monaco participă direct în anumite politici ale UE. Monaco este o parte integrantă din teritoriul vamal al UE si zona de TVA și aplică cele mai multe măsuri cu privire la TVA și accize (în special cu privire la libera circulație în UE).
Monaco utilizează euro ca monedă naţională, de comun acord cu UE. Până în 2002 Monaco își bătea propriile monede, francii monegaști. Euro este, de asemenea, folosit în Kosovo şi Muntenegru, ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană.
Principalele exporturi ale Principatului sunt chimicale, farmaceutice, produse de înfrumusețare, ceramică, textile, mase plastice, instrumente medicinale și obiecte din metal.
Sursa: capital.ro