În apropiere de staţiile de metrou Piaţa Unirii, Dristor şi Tineretului sunt cele mai multe oferte pentru cei interesaţi de închirierea unui apartament cu două camere. Aşadar, 6,9% din numărul total de oferte din această categorie sunt lângă staţia Piaţa Unirii, 6,5% lângă staţia Dristor şi 3% în apropiere de staţia Tineretului.
În cazul închirierilor apartamentelor cu trei camere, cele mai multe oferte sunt lângă staţiile de metrou Piaţa Unirii (12,9%), Tineretului (8,3%) şi Obor (6,5%).
Cele mai multe oferte pentru închirierea apartamentelor cu patru camere sunt lângă staţiile de metrou Piaţa Victoriei (11,4%), Piaţa Unirii (11%) şi Universitate (8,1%).
Dristor şi Titan, conduc şi la oferte de vânzare
În ultima lună s-au înregistrat peste 5.332 de oferte de vânzare de apartamente, din care cel mai mare număr a fost înregistrat în Sectorul 3 (1.105 de locuinţe). Din acestă ofertă, circa 12% din apartamente se află în apropiere de metrou, potrivit analizei imobiliare.net.
Aşadar, din numărul total de garsoniere scoase la vânzare în apropiere de metrou, cele mai multe oferte se găsesc lângă staţiile de metrou Dristor (13,4%), Titan (11%) şi Piaţa Iancului (8,5%).
Cele mai multe oferte de vânzare ce privesc apartamentele cu două camere sunt concentrate în jurul staţiilor de metrou Titan (8,4%), Dristor (6,7%) şi Piaţa Sudului (5,5%).
Cele mai multe oferte pentru vânzarea de apartamente cu trei camere provin din jurul staţiilor Dristor (11,6%), Titan(8,8%) şi Piaţa Iancului (6,5%).
În cazul ofertei de vânzări de locuinţe cu patru camere, aceasta este foarte concentrată în jurul staţiilor de metrou Obor (13%), Dristor (8,5%) şi Apărătorii Patriei (6%).
Sursa: capital.ro