Vacanţă de lux cu salariu de 1.000 €

Vacanţă de lux cu salariu de 1.000 €

Tinerii pot lucra pe timpul verii pe plajele din Azore, Caraibe, Corsica şi Ibiza. O dansatoare ia şi 4.000 euro.

Perioada mai-septembrie este abundentă în oferte de locuri de muncă sezoniere în străinătate. O mare parte din acestea se găsesc pe site-uri de tipul www.tjobs.ro sau www.ejobs.ro sau la firmele de recrutare.

„Studenţii, tinerii, şomerii şi chiar persoanele cu slujbe aleg să muncească pe perioada verii în străinătate pentru trei-patru luni”, ne explică Cosmin Matei, expert în piaţa forţei de muncă.

Două sunt motivele pentru o persoană, de obicei sub 35 de ani, alege să aplice pentru o slujbă temporară în lunile de vară. „În primul rând este vorba de salariile destul de mari, de minimum 1.000 de euro pe lună. La asta trebuie punctat că, în general, slujbele de vară beneficiază şi de aşa numitele bacşişuri. Pentru că un bucătar, un ospătar, barman sau un recepţioner mai primeşte mici atenţii de la turişti”, spune acesta.

În al doilea rând este vorba de ocazia de a petrece vara într-o zonă turistică mai mult sau mai puţin exclusivistă şi să fii plătit pentru asta.Astfel, în loc să se achite 500 de euro pentru un sejur în Turcia sau 2.000 de euro pentru unul în Azore se pot câştiga bani lucrând în aceste locuri.

Oferte în Ibiza, Mallorca, Corscica şi Azore

Pentru Spania, mai exact pentru zonele Ibiza, Mallorca şi Costa del Sol se oferă tinerilor din România posibilitatea de a ocupa posturi de ospătari/ospătăriţe, recepţioneri, cameriste, ajutor de bucătar, bucătari. Salariul oferit este între 800 – 1.100 de euro/lună.În Franţa, Corsica, se caută în special bucătari şi ospătăriţe. Salariul oferit este între 1.100-1.400 euro/lună.

Pentru litoralul din Cipru oferta se referă la ospătari/ospătăriţe. Salariul oferit este de 680 euro/lună plus cazare şi masă.

Pentru Portugalia, în Insulele Azore, se caută hostesse/dansatoare. Salariul oferit este între 910 – 4000 euro/lună.

În SUA, Insulele Caraibe, oferta cuprinde posturi de dansatoare (ne)profesioniste. Salariul oferit este de 4.500 – 5.000 euro plus cazare şi asigurare.

Topul slujbelor sezoniere

Conform portalului Tjobs.ro departamentele cu cele mai multe oferte de muncă sezonieră sunt:

 

  • Hoteluri / Turism – 8960 de posturi disponibile și peste 5800 de CV-uri trimise;
  • Agricultura / Silvicultura – 632 de posturi disponibile și peste 3000 de CV-uri trimise;
  • Construcții / Amenajări – 532 de posturi disponibile și peste 1800 de CV-uri trimise;
  • Restaurant / Catering – 5307 de posturi disponibile și peste 1400 de CV-uri trimise;
  • Vase de Croaziera – 1689 de posturi disponibile și peste 130 de CV-uri trimise.

Topul țărilor unde să găsesc cele mai multe locuri de muncă sezoniere

Statele care recrutează cu preponderență pentru munca estivală în acest moment sunt:

  • Hoteluri / Turism – Marea Britanie, Grecia și Cipru;
  • Agricultura / Silvicultura – Danemarca, Suedia si Franța;
  • Construcții / Amenajări – Belgia, Suedia și Franta;
  • Restaurant / Catering – Marea Britanie, Grecia și Germania.

Sursa: EVZ.ro
Share

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *