Veste bună pentru tinerii de la sate: Primesc 1.000 mp să-și ridice o casă
Posted by Fastimo on nov. 21, 2013 in Uncategorized | 0 comments
Tinerii din mediul rural au încă un motiv să nu lase viața de la sat pe cea de la oraș sau, mai grav, să plece în afară. Deputații au modificat legea prin care se acordă loturi de teren pentru construirea de locuințe. Suprafața acordată gratuit tinerilor din mediul rural a crescut, de la cel mult 500 mp cât era, la 1.000 mp.
Legea nr. 15/2003 vizează reglementarea regimului atribuirii, la cerere, pentru tinerii cu vârste de până la 35 de ani a unui teren aflat în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.
În urma adoptării de modificare, suprafaţa de teren acordată tinerilor din mediul rural creşte de la 250 mp-500mp, cât era prevăzut în lege până acum, la 250-1000 mp.
”Am primit numeroase sesizări din partea aplicanţilor (primari) din mediul rural care au sesizat că suprafaţa maximă (500 mp) stabilită prin lege este insuficientă în mediul rural deoarece locuinţa, anexele gospodăreşti, căile de acces şi zona de protecţie între vecini însumează întreaga suprafaţă de teren atribuită. Având în vedere că în mediul rural construcţiile (locuinţele, anexelor pentru animale, furaje, lemne, adăposturi pentru animale), se fac pe orizontală, este necesară atribuirea unei suprafeţe mai mari de teren”, susţine inițiatorul modificării legilative, deputatul Victor Paul Dobre.
De altfel, din analiza efectuată de autorități, din punct de vedere cadastral şi funciar gospodăriile tip din mediul rural sunt de minim 1.000 mp.
Sursa: agrointel.ro